Trofimena

Sfânta Trofimena este o fecioară și mucenică din Patti, în Sicilia, cinstită mai ales la Minori, pe coasta Amalfi, în sudul Italiei, unde i se păstrează moaștele. Istoria ei ajunge la noi prin legendă și prin povestiri medievale, iar cercetătorii de azi socotesc că legenda ei se confundă cu cea a Sfintei Febronia din Nisibe. Pomenirea ei cade la 5 noiembrie. Este o sfântă din vremea de dinaintea despărțirii Bisericii, cinstită în Apus, iar în orașul ei se prăznuiește mai ales la 13 iulie.

Legenda mucenicei

Tradiția spune că Trofimena a fost chinuită până la moarte de propriul ei tată, în orașul Patti din Sicilia, când era o tânără fată de 12 sau 13 ani, pentru că voia să primească Sfântul Botez și să îmbrățișeze creștinismul. Se povestește o vedenie a unui înger, care a vestit închinarea tinerei fete lui Hristos și mucenicia care o aștepta și a sfătuit-⁠o să nu intre în căsătoria pe care familia o pregătea.

După moarte, trupul ei a fost pus într-⁠o urnă și dat în voia valurilor mării. Curentul a dus urna spre țărmul Salernei, în sudul Italiei, anume spre orășelul Minori. Urna a fost aflată de locuitorii din Minori, care au dus-⁠o pe un car tras de o pereche de juncani, în prezența lui Petru, episcopul Amalfiului (în jurul anului 829). Acolo unde animalele s-⁠au oprit, s-⁠a ridicat o biserică în cinstea ei. Oprirea animalelor a fost luată ca semn.

Moaștele și mutările lor

Aflarea moaștelor și așezarea lor cu cinste în catedrala din Minori, după o cronică anonimă din veacul al IX-⁠lea, se leagă de anii 838-839, pe vremea lui Sicard, prințul de Benevento. La mutare s-⁠au arătat minuni. Moaștele nu au stat însă mult acolo. Sicard, ridicând o biserică în capitala lui, a hotărât să-⁠și procure moaște și s-⁠a înțeles cu marinari din Amalfi să-⁠i aducă moaștele Sfântului Bartolomeu de la Lipari. Amalfitanii, temându-⁠se că Sicard va lua și moaștele Trofimenei din Minori, un oraș care nu se putea apăra, le-⁠au dus la ei, în Amalfi, și le-⁠au pus în catedrală.

Tradiția spune că Trofimena și-⁠a arătat nemulțumirea pentru mutare și l-⁠a prevestit pe episcopul Petru că va muri curând și că mormântul lui va fi batjocorit de câini sălbatici. Așa s-⁠a și întâmplat: Sicard s-⁠a întors dintr-⁠o expediție izbutită împotriva sarazinilor, și-⁠a trimis flota la Amalfi, a luat moaștele și le-⁠a dus întâi la Salerno, apoi la Benevento. Mormântul episcopului Petru a fost batjocorit, iar rămășițele i-⁠au fost aruncate câinilor.

În anul următor, 839, Sicard a fost ucis, și doi preoți din Minori au cerut îndată moaștele de la prințul Radelchis și de la episcopul de Benevento, amenințându-⁠i cu dușmănia veșnică a amalfitanilor dacă vor refuza. Până la sosirea moaștelor Sfântului Apostol Andrei de la Constantinopol, Trofimena s-⁠a bucurat de mare cinstire în tot ținutul Amalfi, fiindcă era singura sfântă cu moaște adevărate la îndemână. S-⁠a ajuns la înțelegerea ca trupul să fie dat înapoi, afară de partea de sus a craniului. Moaștele au fost duse la Minori și, spre bucuria tuturor, la 13 iulie 840 au fost ascunse cu grijă în bazilică.

În 987 Minori a fost ridicat la rangul de episcopie. Cu vremea, locul exact al moaștelor s-⁠a pierdut. Deși purta mai multe nume (Trufumena, Trefonia, Febronia), la 21 ianuarie 1673 Sfânta Congregație a Riturilor din Roma a hotărât ca de atunci înainte sfânta să figureze în calendarul mucenicilor ca Trofimena. Episcopul Silvestro Stano a început la sfârșitul veacului al XVIII-⁠lea refacerea catedralei, iar peste câțiva ani moaștele au fost găsite în noaptea de 27 noiembrie 1793. În 1694 dramaturgul napolitan Carmino Scassafer a publicat o „tragedie sacră” despre viața ei.

Cinstirea de azi

Astăzi moaștele Sfintei Trofimena se află în bazilica din Minori. Biserica medievală a fost zidită în jurul anului 700 pe temelia unei biserici romane mai vechi, a fost refăcută în veacul al XII-⁠lea și apoi complet zidită din nou în veacul al XVIII-⁠lea. În cripta bazilicii, pe altarul principal, moaștele ei se află din 1722 într-⁠o urnă de alabastru lucrată de sculptorul Gennaro Ragazzino. În Salerno mai există o veche biserică a Sfintei Trofimena, în care se păstrează o parte din moaștele ei (partea de sus a craniului). În New York, emigranți din Minori au ridicat un paraclis în cinstea ei și au o copie a statuii care este purtată în procesiune la praznicul ocrotitoarei Minoriului.

Calendarele cunosc trei praznice: 5 noiembrie, aflarea moaștelor în secolele de început, 27 noiembrie, aflarea lor din nou la sfârșitul veacului al XVIII-⁠lea, și 13 iulie, cel mai însemnat, când se pomenește izbăvirea Minoriului de pirații arabi. Orașul fusese atacat dinspre mare, și, după rugăciunile locuitorilor către ocrotitoarea Trofimena, într-⁠o zi frumoasă de vară s-⁠a stârnit o furtună cumplită care a risipit corăbiile atacatorilor.

Trofimena și Febronia

Uneori Trofimena este identificată cu Sfânta Febronia din Nisibe, al cărei nume apare în traducerile latine sub forma Phebronia, Pambronia, Sephronia, Sophronia și Trofimena. După Viața ei din veacul al VI-⁠lea, Febronia a fost o monahie frumoasă, mucenicită în prigoana lui Dioclețian. Cinstirea ei a început în Siria și s-⁠a răspândit la Constantinopol, în sudul Italiei și în Sicilia. Viața ei latină datează din veacul al IX-⁠lea. După cercetătorii de azi, este foarte probabil că legendele Febroniei și Trofimenei sunt una și aceeași.