Maria cea Tânără

Sfânta Maria cea Tânără (Maria cea Nouă din Tracia, Sainte Marie la Jeune) a fost o femeie căsătorită din Vizia, în Tracia, de neam armean, adormită în 903. Este pomenită la 16 februarie și la 2 iunie. Cinstirea ei este socotită locală: izvorul rus arată că, după mijlocul secolului al X-⁠lea, nu se mai știe nimic despre sărbătoarea ei și că lipsa numelui ei din Sinaxarul Constantinopolului arată că cinstirea s-⁠a limitat la Vizia și împrejurimi, deși viața ei s-⁠a păstrat în două manuscrise de vieți până în secolul al XV-⁠lea.

După viață, se trăgea dintr-⁠o familie armeană, socotită din neamul Mamiconian, care s-⁠a mutat de la Armenia la Constantinopol în vremea împăratului Vasile I. Tatăl ei era ostaș, ca și soțul ei, drungarul Nichifor. A fost o soție blândă și virtuoasă; era cunoscută pentru evlavia ei în rugăciune, la slujbe și acasă, și pentru marea ei milostenie. Autorul vieții notează că îi socotea pe slujitorii ei ca pe membri ai familiei, nu ca pe robi. Când, în 894, a început războiul cu Simeon, soțul ei a fost numit comandant al unei turme (unitate militară) în cetatea Vizia, din Tracia. Ea l-⁠a urmat la noul loc și și-⁠a continuat acolo faptele de milostenie. A îndurat cu smerenie și cu rugăciuni de mulțumire moartea a doi fii mici, iar apoi i s-⁠au dăruit gemeni: unul, Vaan, a intrat între sfinți, iar celălalt, Ștefan, a primit monahismul cu numele Simeon.

Fratele și sora lui Nichifor au învinuit-⁠o pe Maria că risipește averea și că i-⁠a fost necredincioasă soțului. Deși Maria tăgăduia vina și spunea că prin milostenie mântuiește nu numai sufletul ei, ci și al lui, Nichifor a poruncit să fie ținută încuiată în dormitor. Într-⁠o zi, cei care o urau i-⁠au spus lui Nichifor, schimbate, vorbele Mariei; el s-⁠a mâniat și a început să-⁠și bată soția; încercând să fugă, Maria și-⁠a rănit capul și a murit după câteva zile. Când se pregăteau de îngropare, din trupul Mariei s-⁠a răspândit bună mireasmă. Când i s-⁠au deschis lăzile și dulapurile, s-⁠a văzut că își vânduse toate bijuteriile și hainele ca să ajute pe săraci, să răscumpere întemnițați și să împodobească biserici.

Maria cea Nouă a fost îngropată în catedrala Sfânta Sofia din Vizia și, după patru luni de la îngropare, la mormântul ei s-⁠a petrecut vindecarea unui îndrăcit. Arhiepiscopul Eftimie al Viziei nu credea că minunile pot fi săvârșite nu doar de bărbați feciorelnici, monahi sfinți și mucenici, ci și de o femeie măritată, dar după această minune au urmat altele, care l-⁠au convins pe episcopul din Vrisis, Ștefan, și pe ceilalți sceptici de sfințenia Mariei. Nichifor s-⁠a pocăit, iar după un timp soția i s-⁠a arătat în vis și i-⁠a cerut să zidească o biserică în cinstea ei. Noua biserică a fost sfințită de arhiepiscopul Eftimie, iar moaștele Mariei, în ciuda încercărilor clerului de la Sfânta Sofia de a o împiedica, au fost mutate acolo de Nichifor, și în noul loc au continuat minunile. Odată, Maria cea Nouă i s-⁠a arătat unui zugrav de icoane din Redest și i-⁠a cerut să-⁠i zugrăvească icoana și să o ducă la Vizia.

La douăzeci și cinci de ani după moartea ei, când războiul dintre bulgari și bizantini s-⁠a sfârșit, trupul ei nestricat a fost îngropat din nou, într-⁠un mormânt de marmură. Pentru biserica în care fusese îngropată, fiii ei au dat o mare sumă de bani și au făcut-⁠o ulterior mănăstire. Fiii ei sunt cuviosul Marin (de la Constantinopol, în jurul anului 930), în lume Vaan, și Ștefan-⁠Simeon, monah.