Macarie Nevski

Sfântul Ierarh Macarie Nevski, în lume Mihail Andreevici Nevski, a fost mitropolit al Moscovei și al Kolomnei între 1912 și 1917, misionar și luminător al Altaiului, numit „stâlpul siberian al Ortodoxiei” și „apostolul Altaiului”. A adormit la 1 sau 2 martie 1926 și a fost proslăvit în 2000. Este pomenit la 16 februarie (în anii bisecți), la 1 martie și în alte zile.

Tinerețea și misiunea

S-⁠a născut la 1 octombrie 1835 în satul Șapkino, în gubernia Vladimir, în familia săracă și cu mulți copii a lui Andrei Parvițki, citeț al bisericii Nașterii Maicii Domnului; era al șaselea copil. Mama lui era sora protopopului Ioan Rojdestvenski. Din pricina sărăciei, familia s-⁠a mutat în 1843 la Tobolsk. A terminat școala și seminarul din Tobolsk (1854); numele Nevski i l-⁠au dat la seminar, unde elevilor li se schimbau adesea numele. Ca să se dedice misiunii, a renunțat să intre la Academia teologică, deși, fiind al doilea la învățătură pe cursul lui, ar fi putut. La 22 februarie 1855 a intrat în slujba Misiunii duhovnicești din Altai ca învățător și colaborator misionar. Pildă de slujire misionară i-⁠a fost totdeauna întemeietorul misiunii, arhimandritul Macarie Gluharev, ale cărui nevoințe le-⁠a urmat. În 1855-1857 a fost citeț la biserica din Ulala. După amintirile lui, citea la strană, își însoțea pe misionari în călătorii, lucra la școală, mergea din casă în casă să-⁠i învețe rugăciunile pe cei botezați, îngrijea bolnavii și nu se sfia de munca grea: săpa straturi, lipea cu lut pereții locuințelor sărace ale celor din misiune. În doi ani a învățat limba altaienilor și a tradus rugăciuni și slujbe împreună cu traducătorul Mihail Cevalkov. Ca să afle și să pună în uz un termen nou, mergea adesea, anume, săptămâni și chiar luni în ținuturi îndepărtate ale Altaiului și numai prin multe convorbiri lungi cu localnicii, după ce se încredința că acea expresie este potrivită și înțeleasă de toți, o primea. La 25 ianuarie 1857 a fost tuns rasofor, a fost catihet la Ciulîșman și învățător de cântare bisericească în școlile misiunii; în 1861 a fost tuns monah cu numele Macarie, după numele întemeietorului misiunii, apoi ierodiacon și ieromonah, hirotonit în biserica de campanie a misiunii. A făcut și lucru de medic: se știu vindecări de altaieni greu bolnavi prin el. A ostenit mult la ridicarea mănăstirii misionare Buna Vestire de la Ciulîșman, din 1861 locțiitor. Povestea astfel despre munca misionarului: „Slujirea misionară, ca slujirea apostolică, este mai ales un șir de întristări, de boli și de osteneli… Nu vorbim de greutățile călătoriilor misionare, făcute rar în trăsură, niciodată în vagon, dar adesea pe jos, pe schiuri, călare, în barcă, în ploaie, în viscol, toate acestea sunt boli și osteneli ale trupului. Dar mai mari sunt suferințele sufletului. Misionarul este un pătimitor.”

În 1864 și în 1867-1868 a fost la Sankt Petersburg, unde a tipărit întâiul „Abecedar altaian” întocmit de el și cărți ortodoxe în limba altaiană, între care „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur”, „Istoria sfântă a Noului Testament”, „Învățături pentru cei ce se pregătesc de Sfântul Botez”, „Evangheliile duminicale, de dimineață și de praznic”. Erau primele cărți tipărite în altaiană. În 1868-1869, la Kazan, împreună cu profesorul Nicolai Ilminski și cu altaianul botezat Cevalkov, a pregătit pentru tipar întâia gramatică a limbii altaiene. Pentru altaienii mireni a scris un volum de versuri duhovnicești, „Lepta”. A fost ales membru al Consiliului Frăției traducătorilor Sfântul Gurie din Kazan. În Kazan a organizat și slujbă în limba tătară, cu un cor de tătari botezați.

Episcop și mitropolit

În 1883 a fost numit șeful Misiunii Sfinte din Altai, înălțat arhimandrit, apoi hirotonit episcop de Biisk, vicar al eparhiei Tomsk. În 1891 a fost episcop de Tomsk și Semipalatinsk, în 1905 de Tomsk și Barnaul (mai târziu arhiepiscop), iar în 1908 arhiepiscop de Tomsk și Altai. În 1912 a fost chemat la Moscova de Sfântul Sinod și ales mitropolit al Moscovei și al Kolomnei, devenind astfel și membru al Sfântului Sinod Conducător. În 1913 a fost făcut membru de onoare al Academiei teologice din Sankt Petersburg. La 20 martie 1917 a fost scos din scaun și trimis la mănăstirea Nikolo-⁠Ugreșski. Trei ani mai târziu, mitropolitul Tihon i-⁠a dat titlul onorific pe viață de mitropolit al Altaiului. A murit în 1926 la Kotelniki, lângă Moscova. În 1956 rămășițele lui au fost mutate la Serghiev Posad și așezate sub catedrala Adormirii din Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie. În 2000 a fost trecut în rândul sfinților de Biserica Rusă.