Pamfil din Cezareea

Sfântul Sfințit Mucenic Pamfil din Cezareea a fost preot la Cezareea Palestinei și cel dintâi între cărturarii Scripturii din vremea lui, învățător și prieten al lui Eusebiu de Cezareea, primind cununa muceniciei în 309. Este pomenit la 16 februarie.

Tinerețea și învățătura

Pamfil s-⁠a născut la Beirut, în Fenicia, din familie bogată și cinstită. A primit învățătură aleasă, a urmat școala de drept din oraș și a avut dregătorii civile. Eusebiu spune că și-⁠a vândut toată averea, a dat-⁠o săracilor și a început o viață „profetică și plăcută lui Dumnezeu”. A plecat la Alexandria, unde a învățat de la Pieriu, conducătorul vestitei școli catehetice, numit „noul Origen”; în școală moștenirea teologică a lui Origen era încă vie, și Pamfil a ajuns un admirator al acestuia. Pe la sfârșitul veacului al III-⁠lea s-⁠a așezat la Cezareea Palestinei, unde a fost hirotonit preot.

Biblioteca și școala

La Cezareea, Pamfil a preluat și a mărit biblioteca rămasă de la Origen, care a ajuns la vreo treizeci de mii de volume și a fost un centru însemnat pentru păstrarea și răspândirea literaturii creștine și a studiilor biblice. A fost pentru lumea creștină ceea ce era pentru cea păgână museionul din Alexandria. A pus și o școală de teologie pe lângă biserica lui și a atras la lucrul asupra Scripturii pe Eusebiu, care a copiat și a cercetat împreună cu el manuscrise ale Bibliei. Împreună au pregătit o nouă ediție a traducerii Septuagintei, după Hexaplele lui Origen. Pamfil a copiat el însuși cu mâna multe dintre lucrările lui Origen și a adunat scrieri ale altor autori creștini, iar Eusebiu s-⁠a numit toată viața „al lui Pamfil”, din respect pentru învățătorul lui. Fericitul Ieronim a folosit mai târziu munca lui pentru traducerea latină a Scripturii.

Mucenicia

Prigoana lui Dioclețian a început cu putere în 303. În 306 un tânăr, Apfian, ucenic al lui Pamfil, a întrerupt pe guvernator când aducea jertfă și a plătit cu viața. Frate-⁠său, Edesiu, tot ucenic al lui Pamfil, a fost ucis cam în aceeași vreme, la Alexandria. Rândul lui Pamfil a venit în noiembrie 307. A fost adus înaintea lui Urban, guvernatorul Palestinei, iar pentru că a refuzat să jertfească, a fost chinuit cumplit și întemnițat. În temniță a continuat să copieze și să îndrepte manuscrise; într-⁠unul dintre ele, textul cărții Estera, a lăsat o însemnare de mână. Tot acolo a scris, cu Eusebiu, închis și el, Apologia lui Origen, în cinci cărți, la care Eusebiu a adăugat a șasea. În februarie 309, Pamfil și alți ai casei lui, cu Valent, diaconul din Ierusalim, și cu Pavel din Iamnia, oameni în puterea minții și a trupului, au fost osândiți la tăiere cu sabia, fără alte chinuri. În timp ce se citea hotărârea, un tânăr, Porfirie, „robul lui Pamfil” și ucenic iubit al lui, care învățase literele, a cerut trupurile mărturisitorilor ca să le îngroape. A fost chinuit cumplit și omorât, iar vestea mucenicirii lui a ajuns la Pamfil înainte de moartea acestuia. Trupurile celor doisprezece mucenici au rămas patru zile neîngropate, fără ca să se atingă de ele fiare sau păsări, și păgânii, tulburați, au îngăduit creștinilor să le îngroape. Viața lui, scrisă de Eusebiu în trei cărți, s-⁠a pierdut.