Maruta din Martyropolis

Sfântul Maruta a fost episcop al cetății Maiferkat din Mesopotamia, numită după el Martiropolis, cetatea mucenicilor. Biserica îl pomenește ca pe un monah și ierarh sirian, vestit prin dragostea față de creștinii din Persia, și ca pe un trimis al împăraților romani către regele persan. A adormit înainte de 420 (după unele izvoare, în 422).

După tradiția greacă, era de neam sirian, născut la Amida (azi Diyarbakır), fiul prefectului din Sofene. A primit o educație aleasă și s-⁠a distins ca medic și ca diplomat. A fost episcop de Maiferkat de înainte de 399 până spre 410. A fost prieten cu Sfântul Ioan Gură de Aur, iar prin legăturile sale a putut sluji ca sol între împăratul roman și regele Persiei. A luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Constantinopol (381) și la un sinod din Antiohia (383 sau 390), unde au fost osândiți mesalienii.

Pentru Biserica din Persia, care suferise mult în prigoana lui Șapur al II-⁠lea, a mers la Constantinopol; împăratul Arcadie era însă atunci ocupat cu exilarea lui Ioan Gură de Aur. Mai târziu a fost trimis de Teodosie al II-⁠lea la curtea Persiei, unde, în ciuda magilor, a câștigat prețuirea regelui Iezdegherd I prin blândețea, viața sfântă și, se spune, priceperea în ale doctoriei. Sursele grecești spun că ar fi vindecat pe fiica regelui, iar istoricul Socrate Scolasticul povestește că, împreună cu episcopul Abdas, a izbăvit prin post și rugăciune pe fiul regelui de un demon. A izbutit să încheie pacea între cele două imperii, iar regele a îngăduit creștinilor să-⁠și mărturisească credința, să ridice biserici și să țină sinoade. A mers la Ctesifon și, cu catolicosul Isaac, a ținut sinodul din 410 (și, potrivit unor izvoare, încă unul în 415), așezând rânduiala Bisericii din Persia și întărind Crezul de la Niceea.

A obținut de la rege moaștele mucenicilor din prigoana lui Șapur și le-⁠a adus în cetatea sa, care s-⁠a numit de atunci Martiropolis. A fost un mare organizator al Bisericii. Scrierile lui cuprind Faptele mucenicilor persani, o istorie a Sinodului de la Niceea, o traducere în siriacă a canoanelor niceene, o anaforă siriană, comentarii la Evanghelii și imnuri despre Sfânta Euharistie, Cruce și mucenici, unele încă folosite de sirieni. Se pomenește la 16 februarie și la 4 decembrie.