Meliton

Sfântul Ierarh Meliton a fost episcop al Sardelor, în Lidia, în Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al II-⁠lea, scriitor și apărător al creștinismului. A scris multe lucrări, din care cele mai multe s-⁠au pierdut. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 1 aprilie.

Viața

Se știe puțin despre viața lui, mai ales din Eusebiu de Cezareea. A fost episcop al cetății Sardes, un oraș însemnat, în vremea împăratului Marcu Aureliu. După Policrat al Efesului, care îi pomenește numele într-⁠o scrisoare către papa Victor, a fost una dintre „marile lumini” ale Asiei, un om care „a trăit întreg în Duhul Sfânt” și care se odihnește la Sardes, așteptând învierea. Policrat îl numește „famenul”, adică cel care a rămas în curăție. Tertulian vorbește despre el ca despre un om cu darul cuvântului, pe care mulți credincioși îl socoteau prooroc.

Canonul Vechiului Testament

Meliton a vrut să afle precis care sunt cărțile Vechiului Testament, așa că a mers în Răsărit, în Palestina, de unde a aflat cele privitoare la Scripturi. Apoi a alcătuit o listă a cărților, trimisă într-⁠o scrisoare fratelui său Onisim. Este cea mai veche listă creștină a cărților Vechiului Testament, păstrată de Eusebiu. Ea cuprinde toate cărțile canonului ebraic, afară de Estera.

Scrierile

Eusebiu pomenește între scrierile lui Meliton cărți despre Paști, despre viața Domnului și despre prooroci, despre credință, despre Biserică, o apologie adresată împăratului și altele, din care s-⁠au păstrat doar fragmente. În jurul anului 170, într-⁠un timp de prigoană, Meliton a scris o apologie către împăratul Marcu Aureliu, rugându-⁠l să nu-⁠i mai prigonească pe creștini, fiindcă „filosofia noastră a crescut împreună cu imperiul”. În 1940 a ieșit la lumină, dintr-⁠un papirus, omilia „Despre Paști” (Peri Pascha), una dintre cele mai vechi omilii creștine păstrate întregi. Meliton tâlcuiește în ea Paștele Vechiului Testament ca o preînchipuire a Patimii și a Învierii lui Hristos și vorbește despre iertarea păcatelor și biruința asupra morții. Ca episcop din Asia Mică, urma obiceiul quartodecimanilor, care prăznuiau Paștile la 14 Nisan, în orice zi a săptămânii, obicei părăsit mai târziu. Omilia are și pasaje aspre la adresa iudeilor, pe care cercetătorii de azi le privesc critic.

Adormirea

S-⁠a mutat la Domnul în pace, în jurul anului 180, și a fost îngropat la Sardes.