Nichifor Leprosul

Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul a fost un monah grec, bolnav de lepră, care a trăit în leprozeria din Chios și apoi în cea din Atena, și s-⁠a mutat la Domnul la 4 ianuarie 1964, la șaptezeci și patru de ani. Sinodul Patriarhiei Ecumenice l-⁠a proslăvit la 1 decembrie 2012.

Pe numele lumesc Nicolae Țanakakis, s-⁠a născut în 1890 într-⁠un sat de munte din Chania, în Creta, din părinți țărani evlavioși. Părinții au murit când era mic, iar bunicul l-⁠a luat în grijă. La treisprezece ani s-⁠a mutat la Chania, ca ucenic într-⁠o frizerie. Curând au apărut primele semne ale bolii lui Hansen (lepra). Leproșii erau închiși cu forța în insula Spinalonga, așa că, pe la șaisprezece ani, Nicolae a fugit cu o corabie în Egipt, la Alexandria, unde a lucrat tot la o frizerie. Boala a înaintat, mai ales la mâini și la față, iar la sfatul unui cleric a plecat în Chios, unde era un azil-⁠spital pentru leproși, condus de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sfântul Antim din Chios (15 februarie). A ajuns acolo în 1914, la douăzeci și patru de ani. În capela Sfântului Lazăr a azilului se afla icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ascultătoarea (Panaghia Ypakoe). În atmosfera duhovnicească de acolo și-⁠a deschis inima credinței și a dorit viața de rugăciune. După doi ani, Antim l-⁠a socotit gata și l-⁠a tuns în monahism cu numele Nichifor.

Boala a înaintat fără leacuri potrivite (un medicament s-⁠a găsit în 1947), dar Nichifor a trăit în ascultare neîntreruptă față de părintele său duhovnicesc, în post aspru, lucrând în grădini. A consemnat minunile Sfântului Antim, pe care le văzuse cu ochii lui, multe dintre ele vindecări de oameni stăpâniți de duhuri. Se ruga noaptea ore în șir, cu nenumărate metanii, nu se certa cu nimeni, nu rănea inima nimănui și era cântărețul de frunte al bisericii; pe măsură ce își pierdea vederea, cânta troparele și Apostolul din memorie. În 1957 azilul din Chios a fost închis și bolnavii rămași, inclusiv Nichifor, în vârstă de aproape șaizeci și șapte de ani, au fost mutați în leprozeria Sfintei Varvara din Aigaleo, lângă Atena. Mădularele și ochii îi erau schimbate de boală. Acolo trăia părintele Eumenie, vindecat de lepră cu noile medicamente, dar rămas printre bolnavi ca să le poarte de grijă. A devenit ucenicul lui Nichifor, căruia Domnul îi dăruise multe haruri pentru răbdarea lui.

Mulțime de oameni veneau în chilia umilă a leprosului Nichifor, ca să primească rugăciunile lui. Mărturisitorii spun că, deși bolnav și plin de răni, nu se plângea, ci arăta mare răbdare; avea darul de a-⁠i mângâia pe cei triști și îndura totul blând și zâmbitor. Fața lui, mâncată de boală, strălucea. Vizitatorilor le spunea: „Copiii mei, vă rugați? Și cum vă rugați? Să vă rugați cu rugăciunea lui Iisus." După trei ani de la moarte, moaștele i-⁠au fost dezgropate și s-⁠au găsit binemirositoare. Părintele Eumenie și alți credincioși au mărturisit multe minuni petrecute la chemarea lui. Este pomenit la 4 ianuarie.