Nichita de Kojeozero

Sfântul Cuvios Nichita de Kojeozero, numit în monahism Nicodim, a fost pustnic în ținutul Kargopolului și a trecut la Domnul la 3 iulie 1639. Se născuse lângă Rostov, în satul Ivankovo, din părinți plugari, și în lume se numea Nichita.

După moartea părinților s-⁠a mutat la Iaroslavl, unde a învățat fierăria, apoi la Moscova. Acolo a lăsat meșteșugul și a cerut să se călugărească. Arhimandritul Pafnutie de la Mănăstirea Cudov l-⁠a primit și l-⁠a numit Nicodim. Unsprezece ani a viețuit în ascultare deplină la Cudov, iar când Pafnutie a fost ridicat mitropolit de Krutiți, l-⁠a rugat să rămână lângă el. Nicodim râvnea însă la liniștea pustiei și, cu binecuvântarea mitropolitului, a plecat spre nord, purtând icoana Maicii Domnului de la Vladimir.

A ajuns la Mănăstirea Kojeozero, pe insula Lobskii din lacul Koja, unde a așezat icoana deasupra altarului, apoi s-⁠a retras mai adânc, pe râul Hoz-⁠Iuga, și și-⁠a făcut o colibă singuratică printre mlaștini. De aceea i s-⁠a spus pustnicul de pe Hoz-⁠Iuga. Localnicii veneau la el pentru povață, iar patriarhul Ioasaf al Moscovei i-⁠a trimis în dar o blană scumpă, pe care sfântul a trimis-⁠o înapoi mănăstirii, căci nu se acoperea decât cu zdrențe. A murit la adâncă bătrânețe, după cincizeci de ani de monahism, dintre care treizeci și șapte în pustie fără întrerupere, și a fost îngropat lângă biserica Arătării Domnului, pe latura de sud. Ucenicul său Iacob i-⁠a scris viața și minunile. În Proloagele tipărite la Moscova în 1662, în vremea patriarhului Nikon, a fost așezat în rândul sfinților, cu pomenire la 3 iulie, stil vechi.