Nicolae Mogilevski

Sfântul Nicolae Mogilevski, mitropolit al Alma-⁠Atei și al Kazahstanului, a fost un episcop mărturisitor al Bisericii Ruse. S-⁠a născut la 6 august 1877 într-⁠un sat din ținutul Ekaterinoslav, în familia unui psalt, și a adormit întru Domnul la 25 octombrie 1955 la Alma-⁠Ata. A trecut prin temnițe, lagăre și surghiun, iar în anii grei de după război a deschis biserici în Kazahstan. Biserica Rusă l-⁠a așezat între noii mucenici și mărturisitori în anul 2000, iar pomenirea lui cade la 12 (25) octombrie.

Copilăria și chemarea monahală

Pe cel care avea să fie episcop l-⁠au chemat la botez Teodosie, după numele sfântului mucenic Teodosie. Tatăl lui, Nichifor, era psalt, iar mama se numea Maria. A învățat la școala duhovnicească din Ekaterinoslav (1887-1893) și la seminarul de acolo (1893-1898). Între 1898 și 1902 a slujit ca psalt, apoi ca învățător la o școală bisericească. În 1902 s-⁠a hotărât să se facă monah și a mers la Pustia lui Nil (Nilova Pustîn). Starețul i-⁠a făgăduit că îl va primi peste un an, dacă nu se va răzgândi. În 1903 a fost primit ca frate de mănăstire; la 6 (19) decembrie 1904 a fost călugărit cu numele Nicolae. La 27 mai 1905 arhiepiscopul Nicolae al Tverului l-⁠a hirotonit ierodiacon în biserica mănăstirii, iar la 9 octombrie același an, la Tver, episcopul Alexandru de Staritsa l-⁠a hirotonit ieromonah.

Anii de școală și slujire

În 1907 a intrat, din ascultare, la Academia Duhovnicească din Moscova, pe care a terminat-⁠o în 1911 cu titlul de candidat în teologie, cu lucrarea „Învățătura ascetică despre patimi”. A fost apoi ajutor de inspector la academie (1911-1912), inspector la seminarul din Poltava (1912-1913) și la cel din Cernigov (1913-1916). În 1915 a fost ridicat la rangul de egumen. Între 10 octombrie 1916 și 12 iunie 1917 a fost, cu rangul de arhimandrit, stareț al Mănăstirii Cneazului Vladimir din Irkutsk și conducătorul școlii misionare pentru învățători de acolo. La 12 iunie 1917 a devenit primul rector ales al seminarului din Cernigov și stareț al Mănăstirii Adormirii de la Elețk din același oraș. În 1918 a luat parte, ca reprezentant al instituțiilor de învățământ teologic, la Soborul bisericesc al întregii Ucraine. La sesiunea de toamnă s-⁠a hotărât ca arhimandritul Nicolae să fie episcop de Starodub, dar din pricina bolii hirotonia a fost amânată aproape un an.

Episcop între prigoane

La 20 octombrie 1919, la Cernigov, a fost hirotonit episcop de Starodub, vicar al eparhiei Cernigovului, de către episcopii Pahomie Kedrov și Ioan Dobroslavin. Mai târziu a mulțumit Domnului că hirotonia a avut loc după ce mulți dintre arhiereii ce se adunaseră la Sobor în 1918 plecaseră deja în străinătate, așa încât nu s-⁠a aflat în schismă și nu a fugit, ci a rămas în patria lui. Din 1920 a fost episcop de Sosnița, vicar al aceleiași eparhii. De la sfârșitul lui 1922, timp de câteva luni, a stat aproape de mișcarea reînnoitoare, dar a rupt repede cu ea și s-⁠a ascuns în mănăstirea „Lucrarea lui Dumnezeu”, înrudită cu Pustia lui Nil.

La 6 august 1923 a fost numit episcop de Kașira, vicar al eparhiei Tula, iar de la 19 octombrie al aceluiași an a condus eparhia Tulei, luptând cu putere împotriva reînnoitorilor. În 1924 a fost arestat la Moscova, împreună cu un grup de episcopi, printre care și Teodor Pozdeevski, și a stat două săptămâni în închisoarea Butîrka. În 1925, când reînnoitorii pregăteau soborul lor și chemau și pe reprezentanții Bisericii Ortodoxe, episcopul Nicolae a poruncit stareților și consiliilor parohiale să nu intre în nicio tratativă cu ei. La 8 mai 1925 a fost arestat și a stat în închisoare aproape doi ani. Din 16 septembrie 1927 a fost episcop de Orel.

La 27 iulie 1932 a fost iarăși arestat și trimis la Voronej, iar la 7 decembrie 1932 a fost condamnat la cinci ani de privațiune de libertate. Pedeapsa a fost relativ ușoară, se spune, pentru că în vremea războiului salvase de la moarte un comisar și împiedicase un pogrom la Cernigov. Anchetatorul i-⁠a explicat osânda prin popularitatea lui: oameni ca el trebuiau izolați pentru ca lumea să uite de existența lor. A stat în lagăre în Mordovia, în Ciuvașia și la Sarov, și a fost eliberat în 1937.

În 1941 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop, după toate probabilitățile la 10 martie, când a slujit Liturghia la Catedrala Bobotezei din Moscova în ziua în care locțiitorul de patriarh, mitropolitul Serghie, împlinea patruzeci de ani de slujire arhierească. La 27 iunie 1941 a fost arestat din nou, a stat în închisoare la Saratov, apoi a fost trimis în surghiun pentru cinci ani în Kazahstan, mai întâi la Aktiubinsk, iar după trei luni la Celkar. A suferit multă lipsă, iar în toamna lui 1942 s-⁠a îmbolnăvit greu. Se povestește că un tătar necunoscut l-⁠a dus la spital, spunându-⁠i apoi că Dumnezeu i-⁠a poruncit să ia pe bătrân, pentru că trebuia salvat.

În octombrie 1943 patriarhul Serghie a înaintat autorităților o listă de 26 de clerici pentru care cerea amnistie. Toți fuseseră deja împușcați sau muriseră în lagăre, în afară de Nicolae Mogilevski, dar eliberarea tot nu a venit. La 10 octombrie 1944 el a trimis comisarului poporului pentru afaceri interne o cerere stăruitoare, rugându-⁠l să-⁠i ridice titlul de „surghiunit liber”, să-⁠l lase să plece în Rusia și să ocupe acolo o catedră, la numirea Sinodului patriarhal. Prin hotărârea Consfătuirii speciale de pe lângă NKVD din 19 mai 1945 a fost eliberat înainte de vreme (surghiunul trebuia să se sfârșească la 27 iunie 1946).

La Alma-⁠Ata

De la 5 iunie 1945 a fost arhiepiscop al Alma-⁠Atei și al Kazahstanului. A obținut deschiderea a numeroase biserici și case de rugăciune și a vizitat adesea parohiile eparhiei. Din 1951 a condus în același timp și eparhia Semipalatinskului, iar la 4 februarie 1955 a fost ridicat la rangul de mitropolit. La aniversarea a 35 de ani de la hirotonia întru episcop, la 2 noiembrie 1954, în catedrala Sfântul Nicolae din Alma-⁠Ata a slujit împreună cu el episcopul Ermoghen Golubev al Tașkentului. Cei care l-⁠au cunoscut spun că slujea cu evlavie, fără grabă, și că plângea mai ales la Liturghie, la „Pe Tine Te cântăm”, spunând că plânge de bucurie că Domnul l-⁠a învrednicit să slujească și că poate aduce rugăciuni pentru toți fiii săi duhovnicești.

Din viața lui se povestește că în iulie 1947 zbura cu avionul de la Alma-⁠Ata la Moscova, la ședința Sfântului Sinod. Înainte de decolare i-⁠a binecuvântat pe toți pasagerii, iar unii au râs. În zbor motorul s-⁠a oprit și avionul a început să cadă, iar episcopul s-⁠a rugat tot timpul pentru mântuirea tuturor. Avionul a căzut într-⁠un lac mlăștinos, dar puțin adânc. După ce oamenii s-⁠au liniștit, au venit să-⁠i mulțumească, iar pilotul și-⁠a cerut iertare pentru batjocură. Episcopul i-⁠a răspuns: „Dumnezeu va ierta. Mulțumiți lui Dumnezeu și Preacuratei Lui Maici și puneți-⁠vă nădejdea în Sfântul Nicolae.”

A adormit la 25 octombrie 1955. La înmormântare, credincioșii au purtat sicriul în brațe tot drumul de la biserică la cimitir, aproape șapte kilometri, iar după el au mers, după socoteala miliției, până la 40.000 de oameni. A fost îngropat la cimitirul central din Alma-⁠Ata.

După moarte

La Sinodul arhieresc din august 2000, mitropolitul Nicolae a fost trecut între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei, ca mărturisitor. La 8 septembrie 2000, cu binecuvântarea arhiepiscopului Alexie Kutepov de Astana și Alma-⁠Ata, sfintele lui moaște au fost aflate la cimitirul orașului și mutate în catedrala Sfântul Nicolae din Alma-⁠Ata. La 24 aprilie 2012, cu binecuvântarea patriarhului Chiril, pomenirea aflării moaștelor a fost trecută în calendar. În 2025 s-⁠a deschis în aceeași catedrală un monument închinat mitropolitului Nicolae.