Tarasie de la Glușița

Cuviosul Tarasie de la Glușița a fost egumen, mort în 1440 (după izvorul sârbesc, la 25 octombrie), și cinstit în Biserica Ortodoxă Rusă. Este pomenit la 12 octombrie (calendarul vechi) și în a treia duminică după Rusalii, în Soborul sfinților din Vologda. Despre copilăria și viața lui lumească nu s-⁠a păstrat aproape nimic, iar celelalte date sunt puține și răzlețe.

Se știe că la început a fost egumen al unei mănăstiri din Perm, rânduită de Sfântul Ierarh Ștefan al Permului, dar a părăsit conducerea și a plecat la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului a lui Dionisie de la Glușița, la Cuviosul Dionisie de la Glușița, ca să trăiască acolo sub îndrumarea lui. Primit de Dionisie, a viețuit lângă el vreo zece ani; a dobândit darul umilinței și al plângerii neîncetate și a dus o viață aspră de nevoință.

Tarasie de la Glușița a murit în 1440, pe vremea egumenului Amfilohie de la Glușița, iar moaștele lui au fost așezate sub lespede în mănăstirea Glușița. Pomenirea lui se săvârșește la 12 octombrie, slujba fiind rânduită în comun cu toți cuvioșii mănăstirii Glușița și săvârșindu-⁠se după o veche carte scrisă de mână. Troparul cuvioșilor Amfilohie, Macarie, Tarasie și Teodosie de la Glușița îi laudă ca pe niște lumini strălucitoare care au lăsat cu înțelepciune frumusețea pământească și s-⁠au dus în pustia dinăuntru, deprinzând smerenia și orice virtute și aflând nemurirea, aducându-⁠se lui Hristos prin post, priveghere și celelalte înfrânări.