Cosma Melodul

Sfântul Cosma Melodul, episcop al Maiumei și imnograf, a trăit în veacul al VIII-⁠lea. Biserica îl cinstește ca pe unul dintre cei mai însemnați poeți ai cântării liturgice, alături de fratele său adoptiv, Sfântul Ioan Damaschin. Canoanele sale, între care cel al Nașterii Domnului și cele ale Săptămânii Mari, se cântă la slujbe și în zilele noastre. Este prăznuit la 12 octombrie, iar în Biserica Greacă la 14 octombrie.

Tinerețea și monahismul Izvoarele nu sunt de acord asupra locului nașterii lui: unii spun Ierusalim, alții Damasc. Rămas orfan de mic, a fost înfiat de Serghie Mansur, tatăl lui Ioan Damaschin, înalt slujbaș al califului, și a crescut ca frate al lui Ioan. Cei doi au avut același învățător, un monah învățat cu numele Cosma, venit din Calabria sau din Sicilia, pe care Serghie l-⁠a răscumpărat din robie. Au învățat împreună teologia, literatura, matematica, filosofia, astronomia, muzica și mai ales Sfânta Scriptură.

Cosma și Ioan au plecat din Damasc la Ierusalim și au intrat în lavra Sfântului Sava cel Sfințit, unde au viețuit ca monahi, în vremea disputelor iconoclaste. Împreună au apărat Biserica împotriva ereziei iconoclaste. În anul 743 Cosma a fost ales episcop al Maiumei, portul Gazei, după unele izvoare în 735 sau 745. Pe Ioan l-⁠a supraviețuit mulți ani, iar sfârșitul său a venit la adânci bătrâneți. Anul adormirii nu se cunoaște cu certitudine; se dau 740 sau 750, 760, 773 și 794.

Opera Cosma a scris tâlcuiri la poemele Sfântului Grigorie de Nazianz. Mai mult s-⁠a făcut însă cunoscut ca poet, el și Ioan Damaschin fiind socotiți cei mai însemnați reprezentanți ai imnografiei grecești de mai târziu, ai cărei cântări liturgice artistice se numesc canoane. Au lucrat împreună la alcătuirea Octoihului.

Lui i se atribuie canoanele slujbei Utreniei din Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor, cele cu trei cântări din Săptămâna Mare, primul canon al Nașterii Domnului („Hristos se naște, slăviți-⁠L”) și canoane la Botezul Domnului, Schimbarea la Față, Întâmpinarea, Adormirea Maicii Domnului, Înălțarea Sfintei Cruci, Intrarea în Ierusalim și alte praznice. Cărțile liturgice îi atribuie în total paisprezece canoane, iar tradiția mai pune pe seama lui și „Mai cinstită decât heruvimii”, cântată la Utrenie, la Liturghie și la alte slujbe. Cântările lui au fost scrise la început pentru slujbele Bisericii din Ierusalim, dar prin influența Constantinopolului au ajuns de uz obștesc. Nu este sigur că toate imnele puse pe numele lui sunt ale lui, mai ales că și învățătorul său cu același nume a fost imnograf.

Biserica îl numește „vas al harului dumnezeiesc” și „slava Bisericii”.