Nicolae Okolovici

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Okolovici a fost protoiereu la Vitebsk, profesor, misionar și rector de seminar, și a murit în închisoare în anul 1934.

Începuturile

S-⁠a născut la 4 mai 1863, în satul Ujliatino din ținutul Vitebsk, în familia unui citeț. De mic s-⁠a deosebit prin credință adâncă și iubire de biserică. A terminat școala teologică din Vitebsk, apoi, în 1877, seminarul din Vitebsk, categoria întâi, și între 1883 și 1887 Academia teologică din Moscova, cu titlul de magistru. Pentru firea lui pașnică și tactul înnăscut i s-⁠a spus încă din școală „Nicolae Împăciuitorul”. La 4 decembrie 1887 episcopul Marcel al Polotskului l-⁠a numit misionar împotriva schismei în eparhia Polotsk. În 1888 s-⁠a căsătorit cu Alexandra Mihailovna Decichevici, fiica protoiereului Mihail Decichevici, și au avut doi fii și două fiice. A fost hirotonit diacon, iar la 2 februarie 1888 preot. Din 1889 a fost învățător de religie la corpul de cadeți din Polotsk, membru al tutelei eparhiale, președinte al consiliului Frăției bisericești din Polotsk și al secției locale a consiliului școlar, iar în 1897 a primit o diplomă a Sfântului Sinod și o Biblie. La primul Congres misionar de la Vitebsk, din 5-10 iunie 1901, a fost ales în unanimitate președinte.

Din pricina unei boli grele s-⁠a mutat în 1907 în eparhia Voronej, unde, între 13 august 1907 și 1 iulie 1913, a fost rectorul seminarului din Voronej și redactor-⁠șef al Gazetei eparhiale. În seminar a organizat un observator, o stație de biologie și una de electricitate. A fost președintele consiliului misionar al eparhiei și a luat parte la patrusprezece instituții de cultură și binefacere. În mai 1910 a luat parte la mutarea moaștelor Cuvioasei Eufrosina, stareța Polotskului, în mănăstirea ei, unde l-⁠a cunoscut pe mitropolitul Antonie (Hrapovițki). În 1911 a înființat la Voronej cursuri pedagogice și misionare pentru învățători și clerici. Avea un talent literar deosebit și, ca redactor al Gazetei eparhiale din Polotsk, a scris peste o mie de pagini.

Prigoana

Întors la Vitebsk, în timp ce seminarul fusese închis, a condus o școală pastorală pe lângă catedrala Sfântul Nicolae și a ținut prelegeri de istoria religiilor, istoria Bisericii și teologie. În 1922 a devenit rectorul catedralei. În campania de confiscare a odoarelor a căutat să evite vărsarea de sânge și a izbutit să recapete un obiect confiscat la catedrala Adormirii. În 1922 a fost arestat câteva săptămâni și condamnat cu suspendare la un an de închisoare. Pierzând locul de la catedrală, a slujit la biserica din Novinki și a fost rector la Komșani până în toamna lui 1924. În 1924 și în 1927 conducători renovaționiști, mitropolitul Iosif (Krecetovici) și arhiepiscopul Alexandru (Șcerbakov), i-⁠au propus în scris să treacă la renovaționism, să primească rangul arhieresc și să conducă eparhia Polotsk; a refuzat de fiecare dată cu hotărâre, rămânând credincios Bisericii. Din octombrie 1924 până la arestare, în 1931, a fost rectorul bisericii Sfântul Ilie din Vitebsk; după închiderea bisericii batalionului, în 1929, a primit în cler pe preotul ei și a luat în grijă și enoriașii. Săvârșea zilnic Liturghia și nu înceta rugăciunea pentru pacea lumii. Între 1929 și 1931, ca protopop al bisericilor orașului, a adus sub omoforul Patriarhiei vreo patruzeci de parohii, iar în bisericile redeschise se adunau mii de credincioși. În 1929 a pregătit, la cererea mitropolitului Serghie, un memoriu despre însemnătatea bisericească și istorică a Vitebskului pentru a fi sediul unei conduceri autonome a Bisericii din Belarus.

La 24 aprilie 1931, la șaizeci și opt de ani, a fost din nou arestat, acuzat de agitație antisovietică și împotriva colhozurilor. A murit în detenție în 1934.

Este pomenit la 30 august, la 17 septembrie, în soborul sfinților din mitropolia Voronej, la 11 iulie (zi mobilă), în soborul sfinților din Belarus, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.