Nicolae Popov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Popov a fost preot de cazaci pe Don și a fost ucis de roșii lângă gara Morozovskaia în primăvara anului 1919.

Familia și chemarea

S-⁠a născut la 6 mai 1864, în familia consilierului de stat Haritonie Ivanovici Popov din stanița Cerkassk a oastei Donului și a Alexandrei Petrovna, fiica unui preot din stanița Migulinskaia. Familia avea nouă copii. Tatăl, cazac înflăcărat de iubire pentru ținutul său, a trăit peste nouăzeci de ani și a închinat viața cercetării istoriei și culturii Donului; a fost unul dintre inițiatorii și primul director al Muzeului Cazacilor de pe Don. De mamă și de bunicul preot, la care a petrecut copilăria, Nicolae a primit temelia religioasă: dragostea de biserică, rugăciunea, citirea și cântarea. Familia s-⁠a mutat apoi la Novocerkassk, unde a intrat la gimnaziu; colegii îi spuneau „Haritonâci”, pentru cinstea și credincioșia față de cuvânt. După șase clase de gimnaziu a urmat școala de agricultură din Harkov. Dar în acești ani a hotărât că rădăcina relelor este în ignoranța duhovnicească, și la treizeci de ani a intrat în anul cinci al seminarului din Don. L-⁠a terminat în 1893.

Păstorul

A primit parohia din cătunul Colodezni al stanitei Migulinskaia, un loc îndepărtat și părăsit în stepă, cu superstiții, beții și neștiință, cu casă de rugăciune în loc de biserică. S-⁠a dăruit slujirii: slujea cu înflăcărare, predica des, făcea convorbiri duminicale, a zidit o școală învățătorească cu internat, deschisă și copiilor săraci, și a cumpărat cu banii lui cărți și caiete. Alături de el era preoteasa Zinaida Gheorghievna, cu boli și încercări. Atitudinea lui dreaptă i-⁠a supărat și speriat pe cazacii bogați, au început intrigile și calomniile și a plecat la Verhne-⁠Gnutov, în stanița Esaulovskaia. Acolo a refăcut și pictat biserica, a aurit turlele, a organizat un cor, a ridicat o școală nouă în care preda zilnic copiilor și duminica adulților, iar cunoștințele lui de medicină s-⁠au dovedit de folos. Era ales adesea delegat la congresele eparhiale.

Mucenicia

La iarna 1918-1919 frontul a ajuns lângă Verhne-⁠Gnutov; au venit refugiați, a început să lipsească hrana, a izbucnit o epidemie de tifos, iar oamenii mureau cu zecile pe zi. Cu toate rugămințile cătunenilor, părintele Nicolae a refuzat să plece și a mers la bolnavi; a îmbolnăvit și el. Un învățător al școlii, fost elev al său, l-⁠a găsit, l-⁠a îngrijit și l-⁠a ascuns de arestare, apoi a venit preoteasa și l-⁠a dus acasă. Boala a fost grea; abia după două luni s-⁠a putut ridica. Nu s-⁠a așteptat să se vindece și a început să slujească în casă; oamenii au venit iar la el. Comisarul roșu al comitetului revoluționar, poreclit „Mahor”, care înainte de revoluție făcea transporturi și își petrecuse timp la masa preotului, a văzut la percheziție fotografia fratelui lui, atamanul Petru Haritonovici Popov, care condusese o parte a cazacilor Donului împotriva noii puteri. Asta a fost de ajuns. Părintele Nicolae a fost arestat, dar a fost lăsat trei zile, sub pază, să meargă prin cătune și să-⁠i împărtășească pe bolnavii cei grei. Înainte de Buna Vestire a cerut să i se aducă în celulă Evanghelia și icoanele și, împreună cu ceilalți arestați, a făcut din temniță o casă de rugăciune. Comisarul l-⁠a trimis la gara Morozovskaia, unde era tribunalul revoluționar al ținutului, care aproape întotdeauna osândea la moarte. În scrisoarea de rămas bun a cerut rudelor să ierte tuturor vrăjmașilor și să ierte și moartea lui mucenicească. Luându-⁠și rămas bun de la soție de la fereastra clădirii tribunalului, a arătat spre nisip: moartea lui avea să fie într-⁠o carieră de nisip, lângă gara Morozovskaia.

Abia după trei luni, când ținutul a fost eliberat de roșii, rudele i-⁠au căutat trupul; fiica sa, scormonind sute de morminte ale celor chinuiți de bolșevici, l-⁠a recunoscut după trupul tăiat în bucăți de călăi. A fost îngropat în curtea bisericii din Gnutov, pe care o iubea, în spatele altarului. Credincioșii l-⁠au însoțit cu clopote și litie; multă vreme au mers la mormânt, până ce vremea cruntă l-⁠a nivelat, iar apoi a dispărut și biserica. Memoria lui a fost păstrată de sătenii din Gnutov și de tatăl său, care i-⁠a strâns scrisorile în arhivă. La 17 iulie 2006 Sfântul Sinod, la propunerea eparhiei Rostov pe Don, l-⁠a numărat pe preotul Nicolae Popov (1864-1919) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei.

Este pomenit la 26 martie, la 11 iulie (zi mobilă), în soborul sfinților din Volgograd, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.