Nicolae Vinogradov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Vinogradov a fost protoiereu în satul Vasilievskoe, din raionul Ruza, lângă Moscova, și a murit într-⁠un lagăr din Komi la 24 decembrie 1937.

Viața

S-⁠a născut la 5 aprilie 1876, în orașul Dmitrov, gubernia Moscova, în familia preotului Mihail Vinogradov, dintr-⁠un neam de preoți. După seminar a fost învățător de religie. A locuit în casa Mănăstirii Înălțării, unde trăia familia preotului Ioan Mitropolski, și la 1 iulie 1898 s-⁠a căsătorit cu fiica acestuia, Antonina Ivanovna Mitropolskaia; cununia a avut loc la biserica Acoperământului de pe Varvarka. Curând după nuntă a fost hirotonit diacon și numit la Mănăstirea de maici a Înălțării din Moscova. Pe la 1917 a fost hirotonit preot și mutat la biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de pe Muntele Pskov, pe Varvarka. În 1918 biserica a fost închisă și a fost numit la biserica Sfântului Mare Mucenic Nichita de pe Șvivaia Gorka, unde a slujit vreo optsprezece ani. Chiar după închiderea Mănăstirii Înălțării nu a încetat să le îngrijească pe maicile ei. Într-⁠o cerere din 1 octombrie 1923 către Patriarhul Tihon, stareța Evghenia scria că părintele Nicolae, în douăzeci și cinci de ani de slujire, nu a lăsat-⁠o nici pe ea, nici pe surori nici când au fost scoase din mănăstire, și le-⁠a îndrumat și a împărțit cu ele toate greutățile vremii; patriarhul a pus pe cerere rezoluția: „Se răsplătește” cu cruce. Când copiii lui au crescut, apartamentul a devenit strâmt, așa că părintele Nicolae și soția s-⁠au mutat într-⁠o odaie din clopotniță, sub locul unde se trag clopotele.

Pe la 1935 puterea a închis biserica Sfântului Nichita, și el a trebuit să se mute iar. A slujit puțin la biserica Nașterii Domnului din Izmailovo, iar în 1935 a fost numit la biserica Învierii din satul Vasilievskoe, raionul Ruza. În casa preoțească de lângă biserică se instalase sovietul sătesc, așa că a locuit cu soția într-⁠o colibă dărăpănată din curtea bisericii. Enoriașii nu l-⁠au părăsit în acei ani grei; veneau la el la spovedanie din Moscova, între ei și maici, iar câteva femei au luat asupra lor grija de biserică și de preot. Vara locuiau la Vasilievskoe nepoții. Pe cel mai mare, Kolea, îl numeau „coada bunicului”, pentru că voia să fie mereu lângă părinte; îl ajuta în altar, mergea cu el în pădure după ciuperci și îi punea întrebări. Odată l-⁠a întrebat ce să facă atunci când treci pe lângă o biserică poate închisă, dacă trebuie să-⁠ți scoți căciula și să te închini; părintele Nicolae i-⁠a răspuns că dacă simți că cei din jur vor înțelege și se vor opri și ei, să o faci.

Arestarea și moartea

Un articol din ziar spunea că părintele Nicolae organizează în mod special slujbe, abătând oamenii de la lucru, și atrage copiii în biserică cu bomboane; în hârtia de arestare se spune că „adună colhoznici lângă biserică și le citește Biblia”. La Paștile lui 1937 s-⁠a înțeles cu un luntraș să treacă pe toți cei ce merg la slujbă peste râul Moscova gratuit; apoi a fost învinuit că a zădărnicit „serata antipascală” a colhoznicilor. A fost arestat în noaptea de 24 spre 25 august 1937, sub învinuirea de agitație contrarevoluționară. Doi lucrători NKVD au făcut percheziție și i-⁠au poruncit să se îmbrace și să-⁠i urmeze. Potrivit amintirilor nepotului, părintele Nicolae a pornit pe calea crucii în rasă, vădit pregătit pentru ce îl aștepta. Cu o zi înainte își rănise piciorul și mergea cu un băț. L-⁠au scos șchiopătând din curte, l-⁠au dus puțin la sovietul sătesc, apoi l-⁠au urcat într-⁠o mașină și l-⁠au dus. Rudele nu l-⁠au mai văzut. A fost dus la Butîrka. La interogatoriu, când anchetatorul i-⁠a spus că a făcut activitate contrarevoluționară printre colhoznici, a răspuns: „Niciodată nu am făcut activitate contrarevoluționară.” La 15 octombrie 1937 troica NKVD l-⁠a condamnat la zece ani de lagăr. După numai șapte zile, la 22 octombrie, părintele Nicolae era în Ust-⁠Vîmlag, în Komi. Copiii au încercat să afle ce s-⁠a întâmplat și au primit răspuns că a fost condamnat la zece ani. În decembrie 1937 a sosit de la el o scrisoare, pe o bucată de hârtie: „Bună ziua, dragii mei copii. Sunt încă viu. Sunteți vii și unde? Muncesc. Dacă puteți, trimiteți-⁠mi pesmeți albi, zahăr și sare… Adresa mea: orașul Ust-⁠Vîm, lagărul NKVD, secția separată 3, așezarea Ust-⁠Koin, Vinogradov Nicolae, deținut. P.S. Domnul să vă trimită tot binele.” Copiii au adunat un colet și l-⁠au trimis la adresă; coletul s-⁠a întors cu mențiunea „destinatarul nu figurează”, iar în loc de alimente erau pietre. La 24 decembrie 1937 Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Vinogradov a murit în lagărul NKVD și a fost îngropat într-⁠un loc necunoscut.

Pomenirea lui se face în ziua morții mucenicești, 11 (24) decembrie, și în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, la 25 ianuarie (7 februarie), sau în duminica cea mai apropiată după 25 ianuarie.