Notker Gângavul

Notker Gângavul (Notker Balbulus), născut în jurul anului 840 lângă mănăstirea Sfântul Gall, în Elveția de azi, și mort acolo la 6 aprilie 912, a fost monah benedictin, compozitor, poet și învățat. Este socotit o figură de seamă a Bisericii apusene. Nu a fost canonizat oficial; este cinstit de mănăstirea Sfântului Gall și în calendare, ca sfânt al Bisericii nedespărțite, cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală. I se spune „Gângavul” pentru că a avut toată viața o bâlbâială, după ce își pierduse dinții în tinerețe.

A fost școlit la mănăstire încă din copilărie, alături de monahii Tuotilo și Ratpert, toți trei compozitori; între profesorii lui au fost monahul elvețian Iso și monahul irlandez Moengal. A fost bibliotecar (890), maestru de oaspeți (892 și 894) și apoi conducător al școlii mănăstirii; unul dintre elevii lui a fost Solomon, episcop de Constanța din 890 până în 912. Împăratul Carol cel Gros, care a vizitat mănăstirea între 4 și 6 decembrie 883, i-⁠a cerut sfatul. A refuzat de mai multe ori egumenia, la Sfântul Gall sau în altă parte. Ekkehard al IV-⁠lea l-⁠a lăudat ca „gingaș la trup, nu la minte, bâlbâit la limbă, nu la gând, vas al Duhului Sfânt fără pereche în vremea lui”.

A alcătuit „Liber Hymnorum” („Cartea imnurilor”), încheiată în 884, o culegere de secvențe, adică de texte cu melodii, rânduite după anul bisericesc, închinată episcopului Liutward de Vercelli. În prefață spune că a fost îndemnat de un antifonar adus la Sfântul Gall de la mănăstirea Jumièges, după distrugerea ei în 851, în care versurile erau puse pe melodii, ceea ce le făcea mai ușor de ținut minte. I se atribuie și o biografie timpurie a lui Carol cel Mare, „Gesta Karoli Magni”, precum și o „Viață a Sfântului Gall” și un martirolog. Este pomenit la 6 aprilie (stil nou; 19 aprilie pe stil vechi).