Odon de Cluny

Cuviosul Odon de Cluny a fost al doilea abate al mănăstirii Cluny și inițiatorul reformei cluniaceze, o mișcare de înnoire a vieții monahale din veacul al X-⁠lea. A murit la 18 noiembrie 942. Este cinstit ca sfânt în Biserica Catolică și în cea Ortodoxă și este pomenit la 18 noiembrie.

Tinerețea

S-⁠a născut în jurul anului 878, fiul lui Abbon, senior de Déols, lângă Le Mans, și al Arenbergei. După Viața scrisă de ucenicul lui Ioan din Salerno, singura viață a lui din vremea aceea, părinții nu aveau copii de multă vreme, iar în ajunul Crăciunului Abbon s-⁠a rugat Maicii Domnului să-⁠i dea un fiu. Când s-⁠a născut copilul, tatăl l-⁠a încredințat bisericii Sfântul Martin din Tours. Amândoi părinții s-⁠au călugărit mai târziu, iar și fratele lui, Bernard. Copil încă, a fost trimis la curtea lui Fulc cel Bun, contele de Anjou, apoi paj la curtea ducelui Guilhem cel Evlavios al Aquitaniei. A avut o evlavie deosebită față de Maica Domnului, sub numele de „Maica Milostivirii”.

La nouăsprezece ani a fost tuns canonic al bisericii Sfântul Martin din Tours, mormântul Sfântului Martin fiind unul dintre cele mai sfinte locuri ale creștinătății apusene. A stat acolo șase ani, studiind autorii clasici, Părinții Bisericii, poezia și muzica. Mai târziu a spus că monahii de la Tours se răsfățaseră cu averile și darurile aduse de pelerini și părăsiseră regula; a povestit chiar că nu mai mergeau la Laude, noaptea, de teamă să nu-⁠și murdărească încălțămintea. În 901 a plecat la Paris, unde a stat patru ani, încheind studiile de teologie și învățând filosofia de la Remigiu din Auxerre. Întors la Tours, a dus o viață aspră. Într-⁠o zi, citind regula Sfântului Benedict, a văzut cât de departe este viața lui de ea și s-⁠a hotărât să primească monahismul. Contele de Anjou, binefăcătorul lui, nu a vrut să-⁠l lase, și Odon a stat aproape trei ani într-⁠o chilie, cu un singur tovarăș, în pocăință și contemplare. În cele din urmă a lăsat canonia și a plecat în taină la mănăstirea Baume, în dieceza Besançon, unde egumenul Berno l-⁠a primit în monahism, în jurul anului 909. A adus doar cărțile lui, cam o sută.

La Baume și la Cluny

Episcopul Turpio de Limoges l-⁠a hirotonit preot, lucru pe care Odon a trebuit să-⁠l primească din ascultare, dar era atât de descurajat, încât Berno l-⁠a trimis la episcop. Cei doi au vorbit despre starea cea rea a Bisericii și despre abuzuri. Odon a vorbit despre Cartea lui Ieremia, iar episcopul a fost atât de impresionat, încât i-⁠a cerut să scrie; el a scris, cu îngăduința lui Berno, cartea a doua, „Collationes”. A fost învățător al școlii mănăstirii de la Baume. În 910, Berno a plecat să întemeieze mănăstirea Cluny, cu o parte din monahi, iar Odon l-⁠a urmat, ocupându-⁠se de biblioteca lui. După moartea lui Berno, în 927, a fost ales abate.

Din 931, cu împuternicirea papei Ioan al XI-⁠lea, a lucrat la îndreptarea mănăstirilor din Aquitania, din nordul Franței și din Italia, îndemnând pe monahi la păzirea mai strânsă a regulii Sfântului Benedict. A condus și mănăstirea Romainmôtier și a înnoit mănăstirea Fleury. În 937 a mers la Roma, unde i s-⁠a dat bazilica Sfântul Pavel din afara zidurilor, iar între 936 și 942 a fost de mai multe ori în Italia, întemeind lângă Roma, pe Aventin, o mănăstire a Maicii Domnului, și trimițând ucenici la Monte Cassino și la Subiaco. I s-⁠au încredințat și misiuni politice, ca pacea dintre Hugo de Arles și Alberic al II-⁠lea de Spoleto. A pus începutul obiceiului, între mănăstirile urmând Cluny, de a face în fiecare an, a doua zi după Toți Sfinții, pomenirea tuturor credincioșilor răposați. Reforma lui a rămas model de viață monahală peste un veac. I se atribuie trei imnuri și douăsprezece antifoane în cinstea Sfântului Martin.