Roman din Cezareea

Sfântul Sfințit Mucenic Roman a fost diacon al Bisericii din Cezareea Palestinei și a primit cununa muceniciei la Antiohia, în anul 303 sau 304, la începutul prigoanei lui Dioclețian. Era numit și Roman din Antiohia.

După izvoare, Roman a slujit la Cezareea Palestinei, dar locuia la Antiohia, unde, în mijlocul prigoanei, întărea pe creștini să stea neclintiți. O dată, văzând că unii creștini din temniță erau gata să se închine idolilor ca să scape de chinuri, a început să-⁠i îndemne cu glas tare să fie statornici și credincioși lui Hristos până la sfârșit. După alte relatări, la o sărbătoare păgână el i-⁠a mustrat pe cei care se închinau idolilor. A fost prins și osândit să fie ars de viu, dar o ploaie puternică a stins focul. A fost adus înaintea împăratului Galeriu, care se afla atunci în Antiohia, și din porunca acestuia i s-⁠a tăiat limba, dar, spune tradiția, a continuat să vorbească limpede și fără limbă, îndemnând pe toți creștinii la tărie și vitejie. A fost chinuit în felurite chipuri în temniță și, la sfârșit, strangulat. Despre mucenicia lui scrie Eusebiu în Martirii Palestinei.

Poetul Prudențiu povestește și alte amănunte și îi dă un tovarăș de mucenicie, pe Barula, un copil de șapte ani, care a fost biciuit și decapitat pentru credința creștină, și este cinstit ca mucenic copil. Din pricina aceasta unii istorici, între ei Baroniu, au socotit că ar fi fost doi mucenici cu numele Roman la Antiohia, deși probabil a fost unul singur, cel pomenit de Eusebiu. Prudențiu a adăugat trăsături legendare, iar legătura dintre mucenicia lui Barula și cea a lui Roman este probabil arbitrară. Prudențiu a scris în cinstea lui Roman un imn de 1140 de versuri, al zecelea din Peristephanon. O biserică din Sevilla, San Román, îi poartă numele. Se pomenește la 18 noiembrie, împreună cu Barula.