Onufrie Tăcutul

Cuviosul Onufrie Tăcutul (Onufrie de la Peșteri) a fost monah al Lavrei Peșterilor din Kiev, în veacul al XII-⁠lea. Biserica Rusă îl cinstește între cuvioși. Pomenirea lui este la 21 iulie (3 august după calendarul nou), la 27 septembrie (în Soborul cuvioșilor părinți din Peșterile Apropiate), iar după izvorul ucrainean la 11 octombrie și 3 august.

A trăit în Peșterile Apropiate ale Lavrei, unde se află și acum moaștele lui, cinstite ca neputrezite. Știri despre viața lui și despre împrejurările proslăvirii lui între sfinți nu s-⁠au păstrat. Numai din porecla „tăcutul” se știe că Onufrie s-⁠a făcut vestit prin zăvorârea lui tăcută, care era caracteristică multor sfinți din Peșteri (Teodor Tăcutul, unele clipe din viața lui Teodosie de la Peșteri). Cercetările antropologice arată că a murit în jurul vârstei de cincizeci de ani.

Pe harta Peșterilor Apropiate din 1638 este pomenit ca „sfântul bătrân și făcător de minuni Onufrie”, în 1661 ca „Onufrie văzătorul cu duhul” și în 1744 ca „cuviosul Onufrie tăcutul”. Împreună cu cuvioșii Isaia și Silvestru de la Peșteri i se atribuie darul de a respinge toate atacurile demonilor. Acatistul tuturor cuvioșilor de la Peșteri vorbește despre el ca despre iubitor al tăcerii, iar despre Isaia ca despre turturică iubitoare de pustie, care, împreună cu Silvestru cel fericit, fac o funie întreită împotriva demonilor.