Oricle din Reims

Oricle din Reims (Oriculus) este un mucenic legendar din Reims, care ar fi trăit în veacul al V-⁠lea. Singurul autor vechi care vorbește despre el este Flodoard, în secolul al X-⁠lea, în Istoria Bisericii din Reims. După Flodoard, Oricle, „slujitor al lui Dumnezeu”, trăia cu surorile sale Oricula și Basilica la Senuc, într-⁠o biserică pe care o zidise. Au fost măcelăriți de vandali (adică de huni), în vremea în care aceiași barbari au ucis pe episcopul Sfântul Nicasiu.

Legenda e de tip cefalofor: decapitat, Oricle și-⁠a spălat capul într-⁠o fântână, apoi l-⁠a luat în mâini și a mers la mormântul pe care și-⁠l pregătise dinainte. Cu sângele său ar fi însemnat o cruce pe o piatră. Descoperirea lui e și ea miraculoasă: un țăran ar fi primit în somn poruncă să acopere cu un acoperiș fântâna. Când s-⁠a deschis mormântul, pe vremea arhiepiscopului Seulfus (922-925), au fost aflate înmormântate laolaltă trupurile lui Oricle și ale celor două surori. Cultul a rămas foarte local: la Senuc se știe din 1058 un priorat Sfântul Oricle, din care se prăznuia la 18 noiembrie, iar în biserica din Senuc se păstrează o statuie a sfântului din lemn pictat din secolul al XVII-⁠lea.