Paraschiva din Pirinem

Sfânta dreapta Paraschiva din Pirinem (sau Piriminsk) este o sfântă cinstită local în ținutul Pinega, din nordul Rusiei, ale cărei moaște au fost aflate în 1610 în satul Pirinem, în ținutul Kevrol (azi raionul Pinega, regiunea Arhanghelsk). Despre viața ei nu se știe aproape nimic, dar după moarte s-⁠a proslăvit prin multe minuni. Se pomenește la 23 iunie și în Soborul sfinților Novgorodului, în a treia duminică după Rusalii.

Ce se știe despre viața ei

Izvoarele nu spun nimic despre viața ei pământească. Potrivit vechiului text literar „Minunile Paraschivei din Pirinem”, locuitorii din Pinega care au pus temelia cinstirii ei au avut vedenii în care li s-⁠a arătat doar că numele noii sfinte este Praskovia, că este de „chip fecioresc” și de „neam țărănesc”. După o tradiție orală a poporului, ea era sora dreptului Artemie din Verkola, un alt sfânt din Pinega despre a cărui viață se știe foarte puțin. Cercetătorii cred că tradiția poate fi un mijloc de a da greutate noii sfinte, înrudind-⁠o cu Artemie, cinstit oficial.

Aflarea moaștelor și minunile

Potrivit povestirii, locuitorii satului Pirinem s-⁠au adunat să repare o capelă ruinată. Cu trei ani mai înainte, enoriașii băgaseră de seamă că de sub podea ieșea o căldură atât de puternică, încât iarna peretele se acoperea de promoroacă. Când au ridicat scândurile, au găsit dedesubt un sicriu cu niște moaște necunoscute lor; când au încercat să le cerceteze, lumânarea s-⁠a stins „ca de vânt”, apoi s-⁠a aprins din nou când au depărtat-⁠o. Unul dintre țăranii prezenți a fost vindecat de o boală pe care o avea, atingând sicriul.

Numele noii sfinte i s-⁠a descoperit mai întâi în vedenie lui Teofilact, preotul parohiei Ceakola, de care ținea pe atunci Pirinem. După o jumătate de an, sfânta i s-⁠a arătat în vis unui țăran din ținutul Șastensk, Eufimie, i-⁠a spus încă o dată numele și i-⁠a poruncit să cheme oamenii să se închine la moaștele ei, ca să primească tămăduire de bolile lor. Eufimie a povestit soției visul, dar aceasta, de teama batjocurii, l-⁠a sfătuit să nu spună nimănui. El n-⁠a ascultat-⁠o și le-⁠a povestit sătenilor vedenia, dar nu l-⁠au crezut, iar când s-⁠a întors acasă a văzut că soția lui orbise. După un timp, Eufimie a avut o a doua vedenie a Paraschivei, care a cerut bolnavilor să se roage lui Dumnezeu, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, tuturor sfinților și noii făcătoare de minuni Praskovia. Eufimie a spus preotului Teofilact, care s-⁠a dus cu bolnavii să cânte molitfe și să se închine la sicriul sfintei la Pirinem, unde bolnavii, între ei și soția lui Eufimie, s-⁠au vindecat.

În 1612, egumenul mănăstirii Cernogorsk, Macarie, și preotul Teofilact din Ceakola au cercetat moaștele. Au găsit „capul și celelalte părți, nu în carne, ci numai oase”; apoi le-⁠au mutat împreună cu sicriul vechi într-⁠unul nou, pus în capelă. După povestire, iarna din sicriu ieșea căldură, din cauza căreia pereții se acopereau de promoroacă. Până în 1710, la mormânt sunt însemnate cel puțin optsprezece vindecări minunate, dar se spune că minunile au fost mai multe, doar că însemnările s-⁠au pierdut într-⁠un incendiu din 1643 și amănuntele s-⁠au uitat.

Cinstirea

În 1710 preotul paroh Ioan Kozmin și administratorul Alexei Iakovlev, expunând pe scurt istoria aflării moaștelor Paraschivei și a minunilor, au cerut în numele enoriașilor arhiepiscopului Rafail îngăduința să cânte molitfe la moaște. Dar, ca multe alte cinstiri populare, cinstirea Paraschivei din Pirinem nu a avut aprobarea ierarhilor. Drept răspuns, Rafail a poruncit să se cânte molitfe doar Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfintei Mari Muceniță Paraschiva din Iconiu, iar „capela să fie încuiată și pecetluită de decenar”.

În 1711, din porunca arhiepiscopului, moaștele au fost cercetate de o comisie din reprezentanți ai casei arhierești, ieromonahul Porfirie, ctitorul pustiei Verkola, ieromonahul Antonie, preoți din parohiile apropiate și din cea locală și un diacon. S-⁠a văzut din nou că moaștele sunt supuse stricăciunii, oasele uscate, dar întregi, iar pânza albă cu o cruce, cu care era acoperit trupul, nu se stricase, deși era veche. După cercetare, moaștele au fost stropite cu aghiasmă, sicriul acoperit cu o scândură și cu pânza veche. Caietul cu însemnările minunilor a fost luat din capelă, care a fost din nou încuiată, și s-⁠a poruncit să nu se cânte molitfe Paraschivei până la o nouă poruncă a arhiereului.

Nu se știe dacă a venit porunca, dar cinstirea a continuat, nu numai din Pirinem, ci și din parohiile din jur sau chiar mai îndepărtate, cu pomeniri de morți în loc de molitfe la mormânt. Credincioșii prăznuiau ziua aflării moaștelor cu molitfe pe câmp către diferiți sfinți și cu pomeniri la mormântul dreptei. Oamenii care plecau la vânătoare și pescuit făgăduiau Sfântului Gheorghe și noii sfinte că, dacă reușesc, le vor aduce un dar. Din pricina cinstirii care nu înceta, în 1737 s-⁠a făcut în Pirinem încă o cercetare, după care preoții locului au primit porunca să trimită regulat consistoriului duhovnicesc din Arhanghelsk dări de seamă despre cult.

În 1799, pe locul vechii capele, s-⁠a zidit biserica Celor Doisprezece Apostoli și moaștele au fost mutate acolo. În 1843 episcopul Gheorghe a socotit că sicriul trebuie coborât sub biserică sau dus într-⁠un loc separat, ca să nu fie obiect de cinstire; după cererea enoriașilor, moaștele au rămas în biserică, cu condiția să nu se cânte molitfe, ci doar pomeniri. În 1902 „lada cu țărână și sicriu” a fost deschisă din nou, s-⁠a desenat o schemă a moaștelor, apoi episcopul Ioanichie a poruncit ca, la refacerea bisericii, lada cu oasele să fie îngropată sub biserică. În 1904 s-⁠a pus o temelie de piatră sub biserică, iar moaștele au fost ascunse „sub spud”. Biserica Celor Doisprezece Apostoli a ars în anii 1980 și moaștele sunt acum pierdute; după o versiune, au fost ascunse de enoriași sau nimicite de bolșevici în vremea Războiului Civil.

Iconografia și părerile de azi

Prima icoană a Paraschivei din Pirinem a fost pictată cel mai târziu în 1771. Inventarul din 1800 o descrie în rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, cu coroană și ferecătură de argint aurit, cu multe daruri. Biserica a fost închisă în 1931, iar icoana veche nu s-⁠a păstrat. La începutul secolului al XXI-⁠lea a apărut o iconografie nouă: în 2009 chipul ei a fost pus în pictura bisericii Adormirii din Arhanghelsk; în 2013 o absolventă a secției de iconari a Academiei Teologice din Sankt Petersburg a pictat o icoană de pupitru; pentru biserica Celor Doisprezece Apostoli, zidită din nou în Pirinem în 2014, o iconară din Krasnoiarsk a pictat o icoană comună a Paraschivei din Pirinem și a lui Artemie din Verkola.

Paraschiva din Pirinem este socotită de cercetători ca aparținând unui tip caracteristic Nordului rusesc, al „sfinților din mormânt”: drepți laici (adesea tineri) din păturile simple, care s-⁠au proslăvit nu prin împrejurările vieții, despre care se știe puțin sau nimic, ci prin moartea neobișnuită sau prin aflarea neașteptată a moaștelor și prin minunile de după aceea. După N. V. Saveleva, în povestirile despre ea se văd bine trăsăturile religiozității populare locale și ale cultului Sfintei Paraschiva din Iconiu (Paraschiva-⁠Vinerea). D. M. Bulanin și N. V. Saveleva socotesc că „Minunile Paraschivei din Pirinem” s-⁠a păstrat în forma inițială, cu limba prelucrată literar foarte puțin și cu trăsături ale graiului local, iar partea despre aflarea moaștelor este de crezare istorică, căci persoanele pomenite sunt cunoscute din documente și din alte scrieri ale tradiției literare din Pinega din secolul al XVII-⁠lea.