Artemie de la Verkola

Sfântul Artemie de la Verkola a fost un copil dintr-⁠o familie de țărani din nordul Rusiei, mort la doisprezece ani, în 1545, lovit de o furtună. Biserica îl cinstește ca sfânt tânăr, cunoscut prin sfințenia vieții lui scurte și prin vindecările de la moaștele sale. Este pomenit pe 23 iunie și pe 20 octombrie.

Viața

S-⁠a născut în 1532 în satul Verkola, din ținutul Dvinei de Nord, azi în raionul Pineaga din regiunea Arhanghelsk. Tatăl său se numea Cosma, cu porecla Malîi, mama Apolinaria. După tradiție, sora lui a fost fecioara dreaptă Paraschiva din Pirima, vestită și ea prin minunile de după moarte. Despre viața lui se știe doar ce spune Viața sa: că se ferea de jocurile copilărești și că era blând, temător de Dumnezeu, ascultător de părinți și harnic.

Pe 23 iunie 1545, când avea doisprezece ani, boronea câmpul împreună cu tatăl său. A izbucnit o furtună puternică, a căzut un fulger și Artemie a căzut mort. Potrivit Vieții, cauza nu a fost fulgerul în sine, ci groaza copilului față de furtună. Sătenii au socotit moartea neașteptată o pedeapsă pentru niște păcate ascunse și i-⁠au lăsat trupul în pădure, fără slujbă și fără îngropare, acoperit cu vreascuri și coajă de mesteacăn și împrejmuit cu un gard. După credința populară, înmormântarea celor morți de trăsnet în cimitirul obștesc ar fi adus nenorocire satului.

Aflarea moaștelor

După treizeci și cinci de ani, în 1577, un diacon din partea locului, pe nume Agafonic, a văzut o lumină deasupra locului unde zăceau rămășițele. Apropiindu-⁠se, a găsit trupul copilului neputrezit. Sătenii l-⁠au dus în pridvorul bisericii Sfântul Nicolae din Verkola. În același an o boală grea s-⁠a răspândit în sat. Fiul unui om pe nume Calinic era bolnav de friguri. Calinic s-⁠a rugat, s-⁠a închinat la racla lui Artemie, a luat coajă de mesteacăn cu care fusese acoperit trupul și a pus-⁠o pe umerii și pe crucea copilului său, care s-⁠a vindecat numaidecât. După ce a povestit întâmplarea, molima a încetat, iar la racla lui au început multe vindecări.

Povestirile despre aceste minuni alcătuiesc cea mai mare parte a Vieții sale. Cele mai multe vorbesc de vindecări ale oamenilor din Verkola, Vaimuga și alte părți ale Nordului rusesc, între ei viitorul Sfânt Trifon de Viatka și fiul voievodului Afanasie Pașkov. Prima redactare a Vieții s-⁠a scris în jurul anului 1618. Canonizarea a avut loc cam în 1619.

Cinstirea

În 1648, din porunca țarului Alexei Mihailovici, s-⁠a întemeiat mănăstirea Sfântul Artemie de la Verkola, iar moaștele au fost mutate acolo pe 17 noiembrie. Mănăstirea a fost închisă în 1919, după revoluție, iar moaștele au fost ascunse în 1920. Slujbele au reînceput în 1990.

În icoane este înfățișat ca un tânăr cu fața rotundă și părul scurt, ușor ondulat, în cămașă scurtă albă, uneori roșie, desculț, ținând în mâini o cruce și o ramură sau o săgeată de fulger. Icoana cea mai răspândită îl arată rugându-⁠se Mântuitorului, care apare într-⁠un segment de nor, pe fundalul mănăstirii de lemn de pe malul râului Pineaga, cu un câmp arat și trupul tânărului întins pe pământ. Îngerul păzitor aduce sufletul dreptului înaintea Mântuitorului.