Pavel Dobromîslov din Reazan

Sfântul Sfințit Mucenic Pavel Dobromîslov din Reazan, protoiereu, s-⁠a născut la 17 iunie 1877 în satul Poliani, ținutul Reazan, în familia preotului Nicolae Grigorievici Dobromîslov. A urmat școala duhovnicească și seminarul din Reazan, apoi Academia Teologică din Moscova (1897-1901). S-⁠a căsătorit cu Claudia Alekseevna Șuvalova și au avut șase copii.

Slujirea la Reazan

La 1 octombrie 1901 episcopul Polieuct al Reazanului l-⁠a hirotonit preot pentru biserica Sfântul Nicolae din Starîi Iam, în Reazan. A predat între 1902 și 1912 la școala eparhială de fete și la gimnazii, a fost în comitetul misionar al eparhiei și a primit în 1913 cruce pectorală. În 1914 a fost numit preot la biserica Întristaților de la azilul Muromțeva, iar în 1918, în prigoana de început, a fost arestat și ținut un timp, ca ostatic, într-⁠o închisoare din Moscova, fiind un slujitor cu mare autoritate. În 1923 a fost numit la biserica Buna Vestire din Reazan și ridicat la rang de protoiereu. În martie 1924 arhiepiscopul Boris Sokolov l-⁠a numit protopop al ținutului Reazan. Împotriva renovaționiștilor, a scris, la cererea arhiepiscopului, istoria mișcării renovaționiste din eparhie și i-⁠a scris stăpânului scrisori în care îi arăta metodele lor.

Arestările

Cancelaria eparhială a arhiepiscopului Boris, cu „circularele” ei, a fost socotită de autorități un jurnal religios ilegal. Arhiepiscopul, vicarul Gleb și un grup de preoți au fost arestați în octombrie 1925. Părintele Pavel a fost arestat la 27 octombrie 1925. La interogatorii a spus că cancelaria avea ștampilă și sigiliu permise, că circularele nu aveau caracter politic și că el, ca protopop, era doar un executant. La 13 noiembrie a scris autorităților că nu se poate recunoaște vinovat. La 26 martie 1926 Consfătuirea Specială l-⁠a osândit la trei ani de lagăr și în același an a fost trimis la Soloveț.

După eliberare a slujit în biserici din eparhie. În 1930 a fost arestat din nou, învinuit că ar fi păstrat monede mărunte, și a primit trei ani de exil la Semipalatinsk, în Kazahstan. În 1933 s-⁠a întors la Reazan, la biserica Buna Vestire, dar în 1935 o parte din slujitorii bisericii au trecut la renovaționiști, iar părintele a fost silit să plece și a fost numit paroh la biserica Icoanei din Kazan din satul Solotcea. La 16 martie 1938 NKVD a chemat ca martor mincinos pe diaconul care slujea cu el; acesta a spus că preotul predica adesea despre pregătirea pentru Taine, îndemna la pocăință, la renunțarea la lupta de clasă și la iertare. La 26 martie 1938 părintele Pavel a fost arestat și închis la Reazan. Interogatoriile au durat o lună și jumătate; a respins toate învinuirile și a spus că n-⁠a făcut parte din nicio organizație contrarevoluționară.

La 29 mai 1938 Consfătuirea Specială a NKVD l-⁠a condamnat la opt ani de lagăr. A fost trimis într-⁠un lagăr din Karaganda, unde a ajuns la 16 iulie 1938. Protoiereul Pavel Dobromîslov a murit la 2 februarie 1940, în secția a 8-a Cur-⁠Nura a lagărului, și a fost îngropat într-⁠un mormânt necunoscut.

Este pomenit la 2 februarie, la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 23 iunie în Soborul sfinților din Reazan, la 23 august în Soborul noilor mucenici și mărturisitori din Soloveț și la 10 decembrie în Soborul din Radonej, după stilul nou.