Petru Pähkel

Episcopul Petru Pähkel a fost episcop al Bisericii Ortodoxe a Estoniei, de Pecerski și Tartu, născut la 31 decembrie 1875 la Käina și mort la 20 august 1948 în lagărul Arliuk din Siberia. Este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă a Constantinopolului, nu în Patriarhia Moscovei, iar izvoarele noastre nu dau o zi de pomenire. Cazul lui este nuanțat în izvoare: Patriarhia Moscovei i-⁠a interzis slujirea în 1941, și el a fost hirotonit episcop în 1943 în timpul ocupației germane.

S-⁠a născut în Estonia, de neam eston. În 1891 a absolvit școala teologică din Riga, iar în 1897 seminarul din Riga, cu calificativul întâi. În martie 1901 a fost hirotonit diacon, apoi preot, de episcopul Agafangel (Preobrajenski) al Rigăi și Mitavei. Între 19 aprilie 1914 și 10 noiembrie 1916 a fost șef de birou la consistoriul duhovnicesc din Riga. Între 1917 și 1920 a slujit ca al doilea preot la catedrala Adormirii din Azov, ca protoiereu și protopop. După optare a locuit în Rusia vreo opt luni și s-⁠a întors în Estonia aproximativ în toamna lui 1923. A lucrat ca profesor de latină în Valga și a slujit într-⁠o parohie la 34 de kilometri de oraș. Între 1924 și 1933 a fost profesor de latină și de Legea lui Dumnezeu la liceul din Valga. În august 1933 a devenit profesor la seminarul duhovnicesc din Pecerski (Petseri).

În timpul ocupației germane este pomenit ca paroh al bisericii Sfinților Patruzeci de Mucenici din Sevasta din Pecerski, în cadrul misiunii duhovnicești din Pskov. După 22 iunie 1941, cu încuviințarea primarului din Pecerski, Luik, pus de nemți, s-⁠a declarat protopop al districtului bisericesc, s-⁠a ridicat împotriva Patriarhiei Moscovei, propunând să nu se mai pomenească mitropolitul Serghie (Stragorodski) și, „până la formarea guvernului eston”, să se pomenească la Liturghie după rânduiala dinainte de iunie 1940, adică până la ieșirea Bisericii Ortodoxe a Estoniei din Patriarhia Constantinopolului și trecerea la Patriarhia Moscovei. Totodată, cu încuviințarea primarului, s-⁠a declarat egumen al Mănăstirii Peșterilor din Pskov (Pecerski). La 18 septembrie 1941, prin decretul exarhului Estoniei, mitropolitul Serghie (Voskresenski), i s-⁠a interzis slujirea până la pocăință.

La 7 august 1943, aflat sub interdicția propriei Biserici, a fost hirotonit în catedrala Schimbării la Față din Tallinn, de mitropolitul Alexandru (Paulus) și de arhiepiscopul Nicolae (Leismann), el însuși oprit de la slujire, „episcop de Pecerski și Tartu”, în Biserica Ortodoxă a Estoniei în jurisdicția Constantinopolului. Eparhia lui cuprindea sud-⁠vestul districtului general „Estonia”, ocupat de Germania. La sfârșitul războiului locuia în Pecerski. A fost arestat la 27 iunie 1945 și osândit la 14 septembrie al aceluiași an de tribunalul militar al trupelor NKVD din regiunea Pskov, după articolul 58-1a (trădare de patrie), la 10 ani de lagăr. A murit în închisoare la 20 august 1948. A fost reabilitat la 31 octombrie 1996.

La propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Apostolice Ortodoxe Estoniene, în jurisdicția Patriarhiei Constantinopolului, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a canonizat opt noi mucenici ai Estoniei, care au pătimit pentru Hristos între 1944 și 1955, după alipirea Estoniei la URSS: episcopul Petru (Pähkel) de Tartu și Pecerski (1875 până la 1948), arhimandritul Alipie (Ivlev) (1877 până la 1950), protoiereul Vladimir Irodionov (1885 până la 1945), preoții Serafim Uliianov (1906 până la 1955), Ioan Värk (1904 până la 1952) și Leonid Lavrov (1882 până la 1954), precum și mirenii Andres Punșun (1882 până la 1955) și Alexandru Gadalin (1878 până la 1951).