Placid

Sfântul Placid a fost un pustnic și, împreună cu Sfântul Sigisbert, ctitor al mănăstirii Disentis, în Elveția. A murit în prima jumătate a secolului al VIII-⁠lea. Placid era probabil un proprietar de pământuri influent, din regiunea Retiei. Sigisbert era un monah rătăcitor din ținutul francilor, care a petrecut probabil câțiva ani la Luxeuil. După legenda de la sfârșitul secolului al XII-⁠lea, Sigisbert a fost ucenic direct al Sfântului Columban de Luxeuil și a venit cam în 700 pe pasul Oberalp la Disentis; ca dovadă este citată vechea biserică a Sfântului Columban din Andermatt, care a aparținut mănăstirii Disentis, apărută în jurul anului 700.

Placid a fost ucis de conducătorul țării și președinte, Victor de Chur, care vedea poate în Sigisbert, imigrant franc, o primejdie pentru autonomia Retiei. Ca despăgubire pentru crimă, fiul lui Victor, Tello, a lăsat mănăstirii în 765 daruri întinse, prin așa-⁠numitul „Testament al lui Tello”. Pe baza acestui testament și a săpăturilor arheologice (cripta zidită cam în 700), data morții lui Placid și a lui Sigisbert poate fi fixată în prima jumătate a secolului al VIII-⁠lea. Moartea lui Placid a fost tâlcuită de legendă ca mucenicie și, pe măsură, înfrumusețată. Bustul-⁠relicvar, făcut în jurul anului 1480, probabil de aurarul Hans Schwartz din Konstanz, se află la Muzeul Domului din Chur. Se pomenește la 11 iulie, după calendarul apusean (stil nou). Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite.