Pontic din Lyon

Sfântul Mucenic Pontic din Lyon era un băiat de cincisprezece ani și a murit în 177 în timpul prigoanei de la Lyon (Lugdunum), din Galia, alături de Sfânta Muceniță Blandina.

Mucenicia a patruzeci și trei de creștini la Lyon s-⁠a petrecut în anul 177. În același an Bisericile din Lyon și Vienne au scris o scrisoare Bisericilor din Asia și Frigia despre curajul și mărturisirea statornică a creștinilor din Galia; este cea dintâi mărturie scrisă despre creștinism pe teritoriul Franței de azi. Scrisoarea, păstrată în redactarea lui Eusebiu din Cezareea, i se atribuie Sfântului Irineu, urmașul Sfântului Potin pe scaunul Lyonului, și este izvorul principal despre acești mucenici.

Scrisoarea povestește că, în vremea împăratului Marcu Aureliu, păgânii nu îi lăsau pe creștini în case, la băi sau în piață și mulțimea îi bătea pe străzi. Creștinii au fost duși în piață, au fost interogați în fața poporului, și-⁠au mărturisit credința și au fost închiși până la sosirea guvernatorului, care i-⁠a tratat cu cruzime. Unii erau pregătiți pentru mucenicie, alții se temeau. Printre cei care s-⁠au temut au fost și martori mincinoși, care au întețit mânia mulțimii. Au fost chinuiți mai ales diaconul Sanct din Vienne, Matur, de curând botezat, Atal din Pergam și tânăra roabă Blandina. Mărturisirea lor nezdruncinată a lăsat chinuitorii fără putere.

Episcopul Potin al Lyonului, ucenic al Sfântului Policarp al Smirnei, un bătrân de peste nouăzeci de ani, slab la trup, dar tare în râvnă, s-⁠a înfățișat singur judecătorului. Mulțimea l-⁠a bătut și l-⁠a lovit cu pietre; a fost aruncat în temniță abia respirând și după două zile și-⁠a dat duhul. Mărturisitorii au fost aruncați în amfiteatru fiarelor. Matur și Sanct au străbătut tot cercul chinurilor: biciuiri, fiare, prăjirea pe un scaun de fier înroșit și sabia; Blandina, atârnată pe un stâlp, n-⁠a fost atinsă de fiare și a fost readusă în temniță.

Pontic, un băiat de cincisprezece ani, a fost ispitit și chinuit împreună cu Blandina și și-⁠a dat sufletul după ce a răbdat toate încercările. Sfânta Blandina, cea din urmă dintre toți, a murit după ce a suferit mai mult decât ceilalți: a fost biciuită, lăsată fiarelor, pusă pe un grătar încins și, în cele din urmă, închisă într-⁠un coș de răchită și aruncată unui taur.

Păgânii și-⁠au bătut joc și de trupurile moarte. Pe cei sufocați în temniță i-⁠au aruncat câinilor, iar rămășițele celorlalți, arse și sfâșiate, au rămas zile în șir fără îngropare, păzite cu grijă; după șase zile au fost arse, iar cenușa a fost risipită în râul Ron, ca să nu rămână urmă din ei și ca să nu mai fie nădejde de înviere. Mucenicii din Lyon nu se numeau pe ei înșiși mucenici și îi opreau pe alții să o facă, spunând că adevărați mucenici sunt Hristos și cei dinaintea lor, iar ei sunt doar mărturisitori slabi. Se rugau pentru chinuitorii lor, ca primul mucenic Ștefan, și pentru cei care se lepădaseră, ca aceștia să primească credința și viața în Hristos.

Sfântul Pontic este pomenit la 15 iunie, după stilul nou.