Salaman Tăcutul

Cuviosul Salaman Tăcutul a fost un pustnic sirian din secolele IV și V, născut în satul Capersana, pe malul apusean al Eufratului. Viața lui este povestită de Fericitul Teodorit al Cirului în capitolul 19 din Istoria monahilor. Este pomenit la 23 ianuarie. Biserica îl cinstește ca pe cel dintâi sfânt care a luat asupra sa nevoința tăcerii, pe care a ținut-⁠o până la sfârșitul vieții.

Nevoința tăcerii

Salaman a ales nevoința creștină a tăcerii. Pe celălalt mal al râului și-⁠a găsit un adăpost mic și s-⁠a închis în el, fără să lase nici ușă, nici ferestre. Odată pe an se strecura pe sub zidul adăpostului și își aducea mâncare pentru un an întreg, iar cu niciun om nu intra în vorbă. A trăit foarte mult în chilia lui.

Episcopul cetății de care ținea satul Capersana, aflând de virtuțile lui, a venit la el, vrând să-⁠l hirotonească preot. A poruncit să fie spartă o parte din zidul chiliei și a intrat la el, i-⁠a pus mâinile pe cap și a citit rugăciunea hirotoniei. Făcându-⁠l preot pe Salaman, episcopul i-⁠a rostit o învățătură lungă, lămurindu-⁠i ce har i s-⁠a dat, și a ieșit din chilie fără să audă de la nevoitor niciun cuvânt. După aceea, arhiereul a poruncit să fie astupată spărtura din zidul chiliei.

Mutat de la un sat la altul

Locuitorii satului Capersana au trecut noaptea râul, au stricat coliba lui Salaman, l-⁠au luat și l-⁠au dus repede în satul lor. Salaman nu a arătat nici împotrivire, nici încuviințare. Dimineața i-⁠au făcut o colibă asemănătoare cu cea de dinainte și l-⁠au închis iarăși în ea. Salaman a păstrat tăcerea și nu a spus nimănui nimic. După o vreme, locuitorii altui sat, de pe malul opus al râului, au venit noaptea, au sfărâmat coliba și l-⁠au dus pe Salaman Tăcutul în satul lor. Salaman nu s-⁠a împotrivit, nu a cerut să fie lăsat, dar nici nu și-⁠a arătat voia să se așeze în noul loc.

Teodorit al Cirului scrie că astfel Salaman, făcându-⁠se mort pentru viața pământească, a repetat în cel mai strict înțeles cuvintele Apostolului Pavel din Epistola către Galateni (2, 19 și 20): răstignit împreună cu Hristos, nu mai trăiește el, ci Hristos trăiește în el, iar viața pe care o trăiește acum în trup o trăiește prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Care l-⁠a iubit și S-⁠a dat pe Sine pentru el. Un izvor sârb dă ca an al morții sale 400.