Serapion de la Kojeozero

Cuviosul Serapion de la Kojeozero (în lume Turas Ksangarovici, la botez Sergiu, mort în 1611) a fost întemeietorul și ctitorul mănăstirii Arătării Domnului (Bobotezei) de la Kojeozero, în ținutul Kargopol, între 1565 și 1611. Se pomenește la 27 iunie. Data canonizării nu se cunoaște; în 2018 a fost înscris în Soborul Sfinților mitropoliei Arhanghelsk.

Tatarul care a devenit monah

În 1552, după cucerirea Kazanului de către oastea lui Ivan cel Groaznic, mulți prizonieri tătari, între ei și tânărul han kazan Turas Ksangarovici, s-⁠au așezat la Moscova, în casa boierului Zaharie Ivanovici Ocin-⁠Pleșceev. A primit botezul împreună cu alții, cu numele Sergiu. Îndrăgind noua credință ortodoxă, Sergiu a hotărât să se închine vieții monahale și curând a pornit să colinde mănăstirile, căutând un loc pustiu pentru liniște. Fișa noastră dă nașterea în 1600, ceea ce nu se potrivește cu această istorie; izvorul rus nu spune anul nașterii.

În jurul lui 1565, după paisprezece ani de peregrinări, Sergiu a găsit pe o insulă sălbatică de pe lacul Koje pe pustnicul Nifont și a rămas la el. Împreună cu el și cu monahul Avraamie a întemeiat pustia Kojeozero, unde a viețuit cam optsprezece ani, hrănindu-⁠se cu ierburi și cu fructe de pădure, și a primit tunderea monahală cu numele Serapion.

Mănăstirea

Când s-⁠a strâns un număr destul de monahi, Nifont a mers la Moscova să ceară pământ pentru mănăstire, dar a murit acolo fără să isprăvească ce plănuise. Aflând de moartea tovarășului, Serapion a mers el însuși la curtea țarului. La rugămintea lui, la 30 septembrie 1585 s-⁠a dat mănăstirii un hrisov domnesc prin care primea pământuri „câte patru verste pe fiecare parte”. A zidit două biserici, a Arătării Domnului și a Bunei Vestiri, și a fost numit întâiul ctitor al mănăstirii, iar patriarhul Iov i-⁠a dat antimise sfințite. Când au început să fie trimiși la mănăstire oameni căzuți în dizgrație, Serapion a scris în 1595 țarului că „bătrânii nu au ce mânca”, iar țarul Teodor Ivanovici a scutit mănăstirea de multe biruri.

Spre sfârșitul vieții a răbdat multe asupriri și jigniri din partea fraților. În 1608 s-⁠a întemeiat egumenia, dar Serapion a ocolit această slujbă, iar egumen a fost pus ucenicul și tovarășul lui, Avraamie. A adormit în 1611, lăsând în urma lui până la patruzeci de monahi în mănăstirea de obște.

Cinstirea

În 1613 monahul Bogolep, călugărit la Kojeozero, a scris povestirea întemeierii mănăstirii și a Cuviosului Serapion și a alcătuit viața lui. Se păstrează știri despre arătări minunate ale cuviosului după moarte. Data canonizării nu se cunoaște. Viața păstrată este săracă în date istorice și rar întâlnită în manuscrise; N. Barsukov a arătat doar două copii, una din biblioteca mănăstirii Antonie de la Sia și alta din cea de la Soloveț, prima probabil pierdută, dar după ea s-⁠a tipărit în Pateric Arhanghelsk. În 2008 s-⁠a întemeiat o societate misionară ortodoxă purtându-⁠i numele, iar în 2018 a fost înscris în Soborul Sfinților mitropoliei Arhanghelsk.