Adeodat al Neapolelui

Adeodat al Neapolelui (mort în 671 sau 672) a fost episcop al Neapolelui din 653 sau 654 până la moarte și este cinstit ca sfânt în Biserica Romano-⁠Catolică, unde se pomenește la 27 iunie și la 1 octombrie. Izvoarele noastre nu arată că ar fi pomenit în Biserica Ortodoxă; îl dăm ca sfânt al Occidentului, cinstit local la Neapole.

Izvoarele și episcopatul

Izvorul principal despre el este prima parte a „Faptelor episcopilor din Neapole”, scrisă la cumpăna secolelor al VIII-⁠lea și al IX-⁠lea de un autor necunoscut; despre întâmplările din Neapole din acea vreme vorbesc și „Istoria longobarzilor” a lui Paul Diaconul și „Liber Pontificalis”. Nu s-⁠a păstrat nicio știre despre obârșia și anii lui tineri. A urcat pe scaunul episcopal după sfântul Leonțiu, mort în 652 sau 653; întronizarea lui se poate să fi fost în 653 sau 654.

Din 661 izvoarele medievale încep să pomenească ducii Neapolelui, primul fiind Vasile; se crede că până atunci orașul fusese condus de episcopi. Primejdia necontenită a atacurilor longobarde a făcut însă pe nobilii de acolo să încredințeze puterea unui om priceput în ale războiului. Schimbarea aceasta în conducerea orașului a fost încuviințată în 663 de împăratul bizantin Constans al II-⁠lea, care, în război cu regele longobard Grimoald și cu fiul acestuia, ducele de Benevento Romuald I, a venit întâi la Roma, la papa Vitalian, apoi la Neapole, unde a fost primit cu cinste de locuitori și de cler. De acolo a plecat spre Reggio și apoi în Sicilia (sursa greacă spune Siracuza).

Lucrările și cinstirea

Din porunca lui Adeodat s-⁠a zidit un oratoriu la bazilica Sfintei Restituta, pe atunci catedrala Neapolelui, și au fost aduse acolo, din insula Ischia, moaștele ei. În 670 episcopul a săvârșit o ceremonie solemnă de înmormântare a rămășițelor sfintei Patricia. A murit în 671 sau 672, după optsprezece ani de păstorire, și a fost îngropat în mănăstirea Maicii Domnului, unde mai târziu s-⁠a închinat lui și sfântului Constanțiu din Capri un altar în criptă. Urmaș i-⁠a fost sfântul Agnelo. Încă de curând după moartea lui a fost cinstit de neapolitani ca sfânt, după cum arată pomenirea numelui în martirologiul din secolul al IX-⁠lea, a cărui autor a folosit izvoare bisericești mai vechi.