Gheorghe Athonitul

Cuviosul Gheorghe Athonitul, numit și Gheorghe Sfetogorețul, Gheorghe Iviritul sau Mtațmindeli, a fost un monah georgian, caligraf, scriitor, teolog și traducător din veacul al XI-⁠lea, egumen al mănăstirii Iviron de la Muntele Athos. Biserica Georgiei îl pomenește ca pe una dintre cele mai cinstite figuri ale ei și ca pe puntea dintre Georgia și Bizanț.

S-⁠a născut în 1009 la Trialeti, în sudul Georgiei, într-⁠o familie nobilă, fiul lui Iacob, trimis uneori al regelui Bagrat al III-⁠lea în Persia, și al Mariamei. La șapte ani a fost dat spre învățătură la mănăstirea Tadzrisi, apoi la cea din Khakhuli. În jurul anului 1022 a fost trimis la Constantinopol, unde a învățat greaca și teologia bizantină. S-⁠a întors în 1034 la Khakhuli, unde a primit tunderea monahală, a mers apoi la Ierusalim și a stat o vreme ucenic al unui alt monah georgian, Gheorghe Reclusul, pe Muntele Negru de lângă Antiohia. În 1040 s-⁠a așezat la mănăstirea Iviron (al Georgienilor) de la Athos, iar în 1044, după moartea egumenului Ștefan, a fost pus egumen. A înnoit mănăstirea și a făcut din ea un centru viu al culturii georgiene ortodoxe.

Între 1052 și 1057 a mers la Antiohia, înaintea patriarhului, ca să-⁠și apere frații învinuiți de eres de unii clerici greci. Dezbaterea s-⁠a mutat repede asupra legitimității autocefaliei Bisericii Georgiei. Gheorghe s-⁠a sprijinit pe tradiția georgiană despre misiunea Sfântului Apostol Andrei în Colhida și Iberia și a izbutit să-⁠l convingă pe patriarhul Teodosie al III-⁠lea să recunoască autocefalia. Cam în aceeași vreme, Bizanțul a încetat încercările de a supune Georgia și s-⁠a împăcat cu regele Bagrat al IV-⁠lea. În vremea marii schisme din 1054 a avut o poziție mai moderată față de Apus decât mulți ierarhi răsăriteni: în 1064, înaintea împăratului Constantin al X-⁠lea, a spus că nu socotea eretică practica euharistică latină, dar a socotit Filioque eretic și a tradus în georgiană scrieri ale lui Fotie împotriva latinilor.

Regele Bagrat l-⁠a rugat de mai multe ori să preia conducerea Bisericii georgiene; el a refuzat, dar în 1058 a venit în țară pentru cinci ani și a așezat treburile bisericești, rânduind raportul cu puterea regală. A tradus din greacă o mare parte din Părinți, Psalmii, comentarii și sinaxare, unele nemaitălmăcite în georgiană, și a îndreptat tălmăcirile înaintașului său, Eftimie Athonitul, căruia i-⁠a închinat, împreună cu Ioan Athonitul, cea mai însemnată operă originală a sa, Viețile lui Ioan și Eftimie. A obținut de la împărat îngăduința de a trimite tineri georgieni la învățătură la Athos.

În 1065, pe drumul spre Athos, a poposit la Constantinopol, chemat de Constantin al X-⁠lea la o dispută teologică, și acolo a adormit, la 27-29 iunie 1065. A fost îngropat în mănăstirea Iviron. Viața lui a fost scrisă de ucenicul său, Gheorghe Mțire. Biserica Ortodoxă Georgiană îl pomenește la 10 iulie.