Silvestru Olșevski

Sfântul Ierarh Silvestru Olșevski a fost misionar, predicator și pedagog bisericesc în Ucraina, apoi episcop al Omskului și Pavlodarului și, din 1918, arhiepiscop. Născut în 1860 în gubernia Kiev, a trecut la Domnul la Omsk în 1920, în anii războiului civil. Biserica Rusă l-⁠a trecut în 2000 între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei, iar din 2018, după cercetarea documentelor despre sfârșitul lui, îl cinstește ca sfințit mărturisitor.

Familia și anii de învățătură

În lume se numea Iustin Lvovici Olșevski și s-⁠a născut la 15 iunie 1860 în satul Kosovka, din ținutul Skvira al guberniei Kiev, în familia diaconului Lev Olșevski.

A absolvit școala teologică Kiev-⁠Podol, în 1883 Seminarul Teologic din Kiev, iar în 1887 Academia Teologică din Kiev, cu titlul de candidat în teologie. Între 1885 și 1889 a fost cititor în casa rectorului Academiei, arhimandritul Silvestru (Malevanski), care vedea slab, și l-⁠a ajutat la scrierea primelor două volume ale marii sale „Teologii dogmatice”, în cinci volume.

Din 27 octombrie 1887 a predat la școala parohială din satul Lipovka, iar din 15 ianuarie 1888 a fost profesor de religie la școala de două clase din târgul Șpola, unde aveau mare înrâurire grupările stundiste.

Misionar și pedagog la Poltava

Din 7 martie 1889 a fost misionar al Eparhiei Kievului și profesor la școala parohială a Frăției Sfântului Vladimir din Kiev. Din 1890 a fost misionar eparhial la Poltava și profesor de istorie, iar din 1894 de teologie pastorală, liturgică și omiletică la Seminarul din Poltava.

Timp de două decenii s-⁠a ocupat de misiune. S-⁠a împotrivit cu tărie răspândirii baptismului și stundismului în Ucraina și a scris cartea „Combaterea stundei prin texte biblice”, care a devenit manual pentru misionari și preoți. Socotea că sectanții sunt potrivnici ai Bisericii, ai statului și ai întregii lumi slave.

La 2 februarie 1892 a fost hirotonit preot celib și rânduit în clerul catedralei din Poltava. Între 1892 și 1896 a condus școala duminicală pentru femei din Poltava și a predat acolo religia. Din 1896 a fost inspector eparhial al școlilor bisericești, membru al consiliului Frăției Sfântului Macarie și al consiliului școlar eparhial, iar la 12 mai 1902 a fost ridicat la treapta de protoiereu.

În 1910 era președinte al consiliului misionar din Poltava și luase parte la trei congrese misionare din toată Rusia și la două regionale. Ani de-⁠a rândul a dus de fapt o viață monahală, într-⁠o chilie modestă din arhondaricul unei mănăstiri. La 10 decembrie 1910 a fost tuns în monahism cu numele Silvestru și ridicat la treapta de arhimandrit.

Episcop la Priluki, Celiabinsk și Omsk

La 16 ianuarie 1911 a devenit episcop de Priluki, vicar al Eparhiei Poltavei. A rânduit lecturi teologice pentru intelectuali, la care vorbea și el. Din inițiativa lui s-⁠a întemeiat Frăția profesorilor de religie și a pedagogilor în amintirea părintelui Ioan de Kronstadt și s-⁠a tipărit Patericul Pereiaslavului și Poltavei.

La împlinirea a cincisprezece ani de lucrare în școlile bisericești, preoții i-⁠au mulțumit pentru că purtase chemarea la lucru comun prin orașele și satele eparhiei, până în cele mai îndepărtate colțuri, și pusese temelia rețelei de școli care acoperise repede Eparhia Poltavei. În 1911 adunarea eparhială a înființat în amintirea lui două burse cu numele protoiereului Iustin Olșevski la școlile eparhiale de fete din Poltava și Lubnî.

La 13 noiembrie 1914 a devenit episcop de Celiabinsk, primul vicar al Eparhiei Orenburgului, iar la 4 iunie 1915 episcop al Omskului și Pavlodarului.

În 1917 a fost membru al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ruse și a luat parte la prima sesiune, lucrând în comisia judecătorească a Conferinței episcopilor și în mai multe secții.

Mărturisirea de la Omsk

După decretul bolșevic de despărțire a Bisericii de stat, a rânduit la Omsk, la 4 februarie 1918, o procesiune cu Crucea, în care a chemat poporul să păstreze credința ortodoxă și să apere bisericile de cei fără de Dumnezeu. În noaptea de 5 spre 6 februarie a fost arestat de bolșevici, iar economul său, Nicolae Țikura, a fost ucis cu acest prilej.

Credincioșii s-⁠au revoltat: s-⁠au închis instituțiile, magazinele și școlile, iar gărzile roșii împrăștiau oamenii pe străzi. Autoritățile au declarat starea de asediu, dar la 8 februarie au fost silite să-⁠l elibereze pe episcop. La 5 mai 1918 Patriarhul Tihon l-⁠a ridicat la treapta de arhiepiscop.

În anii războiului civil

În noiembrie 1918 a fost ales președinte al Administrației Bisericești Superioare Vremelnice a Siberiei. În această vreme, în Siberia a fost anulat decretul de despărțire a Bisericii de stat: Biserica și-⁠a primit înapoi pământurile și bunurile, în școli s-⁠a reluat predarea religiei, iar cinci seminarii și cinci școli teologice și-⁠au redeschis porțile.

La 29 ianuarie 1919 l-⁠a jurat pe amiralul Alexandr Kolceak ca Conducător Suprem al Rusiei, iar în martie a rânduit o procesiune la care au luat parte Kolceak și membrii guvernului. A refăcut instituția preoților militari, a binecuvântat în august 1919 congresul oștilor căzăcești și a sprijinit frățiile de voluntari „ai Sfintei Cruci”, ai căror ostași îi binecuvânta înainte de plecarea pe front. Administrația bisericească pe care o conducea a răspândit chemări care arătau caracterul potrivnic creștinismului al bolșevismului, iar la Omsk apăreau revistele „Pentru Sfânta Rusie” și „Vestitorul Siberiei”.

Sfârșitul

Când armata albă a părăsit Omskul, arhiepiscopul Silvestru a rămas în eparhia sa. Despre sfârșitul lui s-⁠au păstrat două relatări.

Viața lui alcătuită după publicațiile lui Ivan Șihatov spune că a fost arestat de bolșevici la sfârșitul anului 1919, ținut două luni în închisoare și chinuit cumplit, iar apoi ucis prin chinuri la 26 februarie 1920. Pe această relatare s-⁠a întemeiat proslăvirea lui ca sfințit mucenic.

Documentele aflate de M. F. Panina, de la Arhiva istorică a regiunii Omsk, arată însă altceva. După venirea roșilor, arhiepiscopul a fost arestat, dar la cererea orășenilor a fost eliberat chiar în aceeași seară și alungat din reședința episcopală. A locuit apoi la preotul Feodor Cemaghin și a trecut la Domnul la 10 martie 1920, bolnav de cancer intestinal, așa cum arată registrul de stare civilă al orașului și o scrisoare a lui M. A. Stolpovski. Nu s-⁠a găsit niciun document despre o încarcerare îndelungată.

Slujba înmormântării a fost săvârșită de arhiepiscopul Veniamin (Muratovski), care se afla el însuși arestat de Ceka și a fost eliberat vremelnic pentru aceasta. Arhiepiscopul Silvestru a fost îngropat în cripta catedralei.

Moaștele și cinstirea

În 1981 Biserica Rusă din afara granițelor i-⁠a proslăvit pe noii mucenici ai Rusiei, iar arhiepiscopul Silvestru a fost numărat între ei. În 1998 a fost trecut în rândul sfinților cinstiți local în Eparhia Omskului, iar în august 2000 Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei, împreună cu economul său, Nicolae Țikura.

La 16 iulie 2005 moaștele sale au fost aflate în paraclisul Sfântului Nicolae, la temelia catedralei Adormirii din Omsk, dărâmată în anii 1930. Mitropolitul Teodosie (Proțiuk) al Omskului a povestit că se credea că arhiepiscopul fusese îngropat într-⁠o groapă comună, dar s-⁠a dovedit că oameni evlavioși îl îngropaseră în taină în catedrală, în veșminte arhierești.

În timpul săpăturilor a ieșit la suprafață o iconiță pe care scria că i-⁠a fost dăruită episcopului Silvestru în iulie 1914 de cei care îi prețuiau darurile. În sicriu s-⁠au aflat analavul, brâul, crucea și o vergea de metal, iar picioarele erau învelite în vulturașul arhieresc. Trei expertize științifice au confirmat autenticitatea moaștelor.

Prin binecuvântarea Patriarhului Chiril din 18 mai 2018, în urma datelor precizate de Comisia sinodală pentru canonizare, arhiepiscopul Silvestru este numit sfințit mărturisitor, iar pomenirea lui a fost mutată de la 26 februarie la 10 martie (9 martie în anii bisecți).

A lăsat numeroase scrieri: predici, cuvântări la Vinerea Mare, lucrări împotriva sectelor, programe de religie pentru școli, „Sfinți ruși dintre mireni”, „Căile mântuirii” și pagini despre Sfântul Ioan de Kronstadt. Din 2009 o stradă din Omsk îi poartă numele, iar moaștele lui sunt cinstite de credincioșii orașului.