Sisoe cel Mare

Cuviosul Sisoe cel Mare a fost unul dintre Părinții pustiei din Egipt, un pustnic copt care a trăit pe muntele unde se nevoise Sfântul Antonie cel Mare, într-⁠o peșteră care fusese a acestuia. A trecut la Domnul în anul 429, în adânci bătrânețe, înconjurat de ucenicii lui. Biserica îl pomenește la 6 iulie ca pe un făcător de minuni, un dascăl al smereniei și al nădejdii în mila lui Dumnezeu.

Viața

Sisoe era copt din naștere și, retras de tânăr din lume, s-⁠a dus în pustia Sketului, unde a trăit o vreme sub îndrumarea învățătorului său, Avva Or. Potrivit tradiției grecești, el ar fi născut într-⁠o familie săracă, cu mulți copii, iar un înger l-⁠ar fi îndemnat să plece în pustie; acolo l-⁠ar fi întâlnit pe Avva Ioan cel Mic, care după câteva luni de viață împreună l-⁠a sfătuit să se nevoiască singur. Dorind un loc și mai ferit, a trecut Nilul și s-⁠a ascuns pe muntele unde murise Sfântul Antonie cel Mare. După moartea acestuia s-⁠a așezat acolo, în peștera lui, și a rămas în pustie mulți ani; izvoarele pomenesc șaizeci sau șaptezeci și doi de ani de nevoință. Prin osteneli grele și priveghere de rugăciune, s-⁠a făcut blând ca un copil, iar la el veneau de departe monahi și mireni să ceară sfat.

Învățătura

Sisoe îi învăța pe monahi să primească orice încercare ca venind din voia lui Dumnezeu și să o socotească urmare a păcatelor lor, iar binele să-⁠l atribuie purtării de grijă a lui Dumnezeu. Unui frate care întreba cum poate plăcea lui Dumnezeu, i-⁠a răspuns să iasă din lume, să se despartă de pământ și să se unească cu Dumnezeu prin rugăciune și plâns. Despre smerenie spunea că o dobândește cel ce se deprinde să socotească pe fiecare om mai bun decât el însuși. Când un monah s-⁠a plâns că nu poate ține minte cuvintele înțelepte citite, ca să le spună oamenilor, i-⁠a spus că nu aceasta trebuie, ci curăția minții și vorbirea din ea, cu nădejdea pusă în Dumnezeu. Întrebat dacă un an este de ajuns pentru pocăința unui frate căzut în păcat, a răspuns că are încredere în mila lui Dumnezeu și că, dacă omul se pocăiește din tot sufletul, Dumnezeu îi primește pocăința în trei zile.

Minunile și sfârșitul

Viața lui pomenește vindecări de bolnavi, scoaterea duhurilor necurate și chiar învierea unui mort. Un mirean venea cu fiul său la Avva Sisoe, pe muntele lui Antonie, iar pe drum băiatul a murit. Tatăl, fără să se tulbure, l-⁠a adus cu credință la bătrân și a căzut la picioarele lui, ținându-⁠l pe fiu ca și cum s-⁠ar fi închinat, apoi a ieșit. Bătrânul, crezând că băiatul se închină încă, i-⁠a spus: „Ridică-⁠te și ieși”, iar cel mort s-⁠a sculat și a ieșit. Când bătrânul a aflat, s-⁠a întristat, fiindcă nu voia aceasta, iar ucenicul i-⁠a oprit pe mirean să spună cuiva până la moartea bătrânului.

Înainte de moarte, fața lui a strălucit ca soarele, iar monahii care stăteau în jurul lui s-⁠au minunat; când și-⁠a dat sufletul, încăperea s-⁠a umplut de bună mireasmă. S-⁠a odihnit în 429, la adânci bătrânețe, după unele izvoare la nouăzeci și șapte de ani.

Cinstirea

În iconografie, Sisoe apare adesea stând înaintea unui mormânt deschis, gândind la deșertăciunea vieții și la neînlăturata moarte; imagini de acest fel se găsesc în pictura veche de la Meteora, Athos și Kastoria, din veacul al XVI-⁠lea. Biserica îl cinstește la 6 iulie. În tradiția sârbă este ocrotitor al copiilor, iar o parte din moaștele lui se află la mănăstirea Sfântul Vasile de la Ostrog. În Rusia, mai multe corăbii ale marinei imperiale au purtat numele lui, în amintirea biruinței de la Hogland, câștigată în ziua pomenirii sale.