Sofronia

Sfânta Sofronia a fost o pustnică din Taranto, în Apulia (Italia), trecută la Domnul în anul 309, pe insulele Cheradi. Tradiția o numește sfântă pustnică și, în unele izvoare, și muceniță.

A trăit în veacul al IV-⁠lea și a fost crescută în credința creștină. Ajunsă la vârsta tinereții, a vrut să urmeze pilda Sfintei Pelaghia și să ducă o viață de pustnicie și pocăință. A fugit pe ascuns din casa părintească și a plecat pe mare spre insulele Cheradi, numite atunci Pelagie, pentru că acolo era o biserică a Sfintei Pelaghia. A trăit ca pustnică pe insula cea mare, azi Insula San Pietro, într-⁠o colibă de ramuri și trunchiuri. O legendă pioasă spune că și-⁠a petrecut viața în meditație la cele dumnezeiești, vorbind cu îngerii, postind și scriindu-⁠și gândurile pe scoarța copacilor.

La moartea ei, spune o altă legendă, trupul i-⁠a rămas neîngropat, iar păsările l-⁠au acoperit cu flori și ramuri. Niște pescari care au debarcat atrași de mireasma florilor au găsit trupul și l-⁠au dus la Taranto, unde a fost îngropat. Cinstirea ei este mărturisită în picturi vechi, între care o frescă din San Pietro Mandurino, la Manduria, o înfățișează în haine de penitentă, scriindu-⁠și numele pe copaci. Se pomenește la 10 mai, după calendarul apusean (stil nou). Este cinstită ca sfântă a Bisericii nedespărțite.