Ștefan Nalivaico

Sfântul Nou Mucenic Ștefan Nalivaico (Ștefan Pimenovici Nalivaiko) a fost un țăran și cântăreț bisericesc din Ucraina de azi, născut în 1898 în satul Konstantinovka, ținutul Berdiansk, gubernia Taurida, și mort de foame la 12 februarie 1945 la Norilsk. A fost de mai multe ori arestat și surghiunit. A fost numărat între noii mucenici ai Rusiei de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ruse în anul 2000. Este pomenit la 14 noiembrie.

Copilăria și tinerețea

S-⁠a născut într-⁠o familie de țărani, în Konstantinovka, în regiunea Zaporojie de azi. Mare înrâurire în creșterea lui a avut mama, Eufrosinia Romanovna, care l-⁠a învățat să creadă în Dumnezeu. A urmat trei ani școala bisericească a parohiei, apoi școala de pe lângă mănăstirea Grigorie-⁠Bizukov. S-⁠a întors acasă și l-⁠a ajutat pe tatăl său, Pimen Constantinovici, dar la paisprezece ani a plecat la Genicesk. Izvorul îl numește mai departe „tânărul de șaisprezece ani”, deci vârsta la plecare nu e sigură. S-⁠a așezat la metocul mănăstirii Korsun-⁠Bogoroditsk, a cântat în corul mănăstirii și a studiat cu osârdie tipicul bisericesc. Apoi s-⁠a întors acasă și a fost cântăreț la biserica din sat.

În februarie 1917 a fost mobilizat în armată. După instrucție a fost trimis pe frontul românesc, dar curând a fost prins și dus în lagărul Lamsdorf, unde a muncit silit. După ocuparea Ucrainei de către germani, a căpătat voie să se întoarcă din captivitate acasă. Dar în Germania a izbucnit revoluția, iar prizonierii au fost uitați. Ștefan a trecut singur mai multe hotare și s-⁠a întors acasă, unde a ajuns psalt. Curând s-⁠a căsătorit cu o orfană, Haritina Sevastianova. După un an s-⁠a născut fiica lor, Raisa. În 1923 și-⁠a schimbat brusc viața: a lăsat casa, soția, fiica și gospodăria și a plecat la Moscova, la mănăstirea Danilov.

Arestările

La Moscova, la înmormântarea unui om al Bisericii, a rostit o predică împotriva puterii sovietice. Pentru aceasta a fost arestat și dus la OGPU. La interogatorii s-⁠a ținut cu siguranță și demnitate. După spusele proceselor-⁠verbale, s-⁠a purtat ca un nebun pentru Hristos și a răspuns în pilde. Pentru „activitate contrarevoluționară” a fost închis la Butîrka. La 26 octombrie 1923 a fost trimis, după hotărâre, la Soloveți pe trei ani. În lagăr s-⁠a îmbolnăvit de scorbut și a rămas fără puterea picioarelor. După trei ani a spus iar la interogatoriu că nu se leapădă de convingeri, drept care a primit alți trei ani de surghiun, de data aceasta în Kazahstan. În septembrie 1932 a fost eliberat și s-⁠a întors în satul lui, unde s-⁠a îngrijit de viața bisericească a satului și a condus el însuși corul. A refuzat să lucreze la colhoz, drept care în aprilie 1935 a fost judecat și a treia oară condamnat la arest și surghiun la Vladivostok. De acolo a trimis o plângere la Moscova, care a fost primită, și s-⁠a întors iar acasă.

Ultimii ani

În vara lui 1937 s-⁠a mutat la Simferopol, fără să-⁠și ascundă convingerile religioase. Preotul bisericii Tuturor Sfinților a dat note împotriva lui și la 20 aprilie 1940 a fost arestat a patra oară. La 7 aprilie 1941 a fost condamnat la cinci ani de surghiun într-⁠un lagăr de muncă la Norilsk. Odată cu războiul, legătura dintre Ștefan și familie s-⁠a rupt și abia în ianuarie 1945 a venit de la el o scrisoare: „Până la sfârșitul termenului meu mai sunt trei luni. Dacă va da Dumnezeu, vom mai trăi împreună”. Nu a mai venit nicio scrisoare. După un timp, fiica Raisa a scris la Direcția Gulagului să întrebe de soarta tatălui și a primit răspuns că Ștefan Pimenovici Nalivaiko a murit la 12 februarie 1945 de foame.

Canonizarea

Prin hotărârea Sinodului Arhieresc al Bisericii Ruse, Ștefan Nalivaiko a fost numărat între noii mucenici ai Rusiei, pomenirea lui făcându-⁠se la 14 noiembrie.