Pelagia de la Diveevo

Fericita Pelagia de la Diveevo (în lume Pelagia Ivanovna Serebrennikova, născută Surina, 1807 sau 1809-1884) a fost nebună pentru Hristos, prima dintre cele trei fericite ale mănăstirii Sfântul Serafim din Diveevo. Din încredințarea Sfântului Serafim a luat asupra ei nebunia pentru Hristos și, după moartea lui, a veghiat asupra surorilor mănăstirii. A adormit la 30 ianuarie 1884. A fost proslăvită ca sfântă locală în 2004 și apoi pentru cinstire în toată Biserica. Se pomenește la 30 ianuarie.

Începuturile

S-⁠a născut la Arzamas, într-⁠o bogată familie de negustori, și a crescut în casa unui tată vitreg sever. Anul nașterii variază în izvoare: 1807 într-⁠unul, 1809 în inscripția de pe mormânt. După spusele mamei, încă din copilărie era deosebită și mama s-⁠a grăbit s-⁠o mărite, ca pe o nebună. La logodnă ea s-⁠a prefăcut nebună, dar mirele n-⁠a renunțat. Cei trei copii ai ei, doi fii și o fiică, au murit în pruncie.

În 1828 tinerii soți au vizitat pustia Sarov ca să primească povățuirea Sfântului Serafim. Sfântul Serafim a vorbit mult cu Pelagia și i-⁠a arătat calea lepădării de sine și i-⁠a pus pe umeri nebunia pentru Hristos, ca necesară mântuirii ei, prevestind că va trăi la Diveevo și că îl va înlocui. I-⁠a spus să meargă îndată în mănăstirea lui și să-⁠i ocrotească orfanii: Mulți se vor mântui prin tine și vei fi lumină lumii. Ea a învățat atunci rugăciunea lui Iisus. Ziua, părea tot mai lipsită de minte, alerga pe străzile Arzamasului țipând, stârnind bârfe și ocări, care o bucurau sincer. Noaptea se ruga în pridvorul bisericii. Soțul nu înțelegea nevoința ei, o bătea, o bătea de rușine și o ținea în lanțuri. La cererea lui, șeful orașului a pedepsit-⁠o cumplit; se spune că trupul ei atârna în fâșii, iar ea nu a scos nici un geamăt. Șeful orașului a văzut în vis cazanul care îi era pregătit.

Soțul s-⁠a lepădat de ea, iar în 1837 mama a așezat-⁠o în mănăstirea Diveevo, unde la început a continuat nebunia, a răbdat lipsuri, nu cerea niciodată mâncare, ci mânca puțin ce i se oferea, umbla desculță tot anul, nu se spăla, dormea pe podea pe o saltea de pâslă, nu lua niciodată bani, vorbea în pilde și avea darul vederii înainte. Patruzeci și șase de ani a trăit în mănăstire. În timpul unei tulburări a luptat în felul ei pentru dreptate și, mustrând un arhiereu, l-⁠a lovit peste obraz. Războiul ei părea o nebunie furioasă, dar după lupte, cu vase sparte, mobile rupte și haine sfâșiate, surorile se liniștiseră și se luminau.

Anii din urmă

După încheierea tulburării, fericita s-⁠a schimbat, a iubit florile și s-⁠a ocupat de ele. Stareța Maria nu făcea nimic fără sfatul ei. Cine să fie trimis la ascultare, cine să fie primit sau trimis din mănăstire se hotăra cu binecuvântarea fericitei. Darurile duhovnicești au atras la ea oameni de toate felurile, care veneau sau scriau. Mângâind și vindecând, povățuind și mustrând, a îndrumat mulți pe calea mântuirii. Chelioara ei spunea că ea spunea fiecăruia doar ce-⁠i arăta Domnul și ce îi trebuia pentru mântuire: pe unul îl mângâia, pe altul îl certa, cu unul plângea, cu altul suspina, pe unul îl primea, pe altul îl alunga, iar cu altul, oricât ar fi stat, nu spunea o vorbă. Pictorul M. P. Petrov a descris-⁠o în 1874: o femeie bătrână, adusă de spate și murdară, cu unghii uriașe, dar când s-⁠a ridicat era o femeie bine făcută, cu ochi extraordinar de vii și strălucitori.

La 11 ianuarie 1884 a căzut, iar peste câteva zile a început să se închine tuturor până la pământ, cerând iertare. La 20 ianuarie s-⁠a îmbolnăvit de pneumonie. La 23 ianuarie a venit preotul s-⁠o împărtășească, dar ea a dat de mai multe ori Sfântul Potir deoparte, spunând: Se poate și a doua oară? Cei de față au înțeles că un înger al Domnului o împărtășise deja. A adormit la 30 ianuarie. A fost înmormântată în sicriu de chiparos, ornat cu heruvimi, și pe mormânt, în fața altarului catedralei Sfânta Treime, s-⁠a ridicat un monument cu inscripții. Contemporanii o numeau al doilea Serafim. Au urmat în Diveevo fericitele Paraschiva și, ultima, Ana Vasilievna Bobkova.

Proslăvirea

La 31 iulie 2004 a fost proslăvită ca sfântă cinstită local în eparhia Nijni Novgorod, iar în octombrie 2004 Sinodul arhieresc a hotărât cinstirea ei în toată Biserica. Moaștele i-⁠au fost aflate în septembrie 2004 și se află în biserica Kazan a mănăstirii Diveevo. Unul dintre cele opt paraclise ale ei îi este închinat.