Zenon Capadocianul

Cuviosul Zenon (Zeno, mijlocul secolului al IV-⁠lea până la în jur de 418) a fost un nevoitor din Pont, pustnic lângă Antiohia, în Siria. Se pomenește la 30 ianuarie și la 10 februarie (stil vechi). Știrile despre viața lui vin de la Teodoret, episcopul Cirului, în capitolul al douăsprezecelea din „Istoria iubitorilor de Dumnezeu”.

Viața

S-⁠a născut în Pont, într-⁠o familie bogată. Acolo a primit învățăturile evlaviei creștine; Teodoret, după spusele lui Zenon, scrie că „fusese adăpat din izvoarele lui Vasile cel Mare”. A slujit în armata împăratului Valens, unde se ocupa cu aducerea rapidă a scrisorilor. Îndată după moartea lui Valens, în 378, Zenon a părăsit slujba militară și s-⁠a mutat, din palatele împărătești, într-⁠un mormânt de pe un munte lângă Antiohia, unde s-⁠a dedat contemplației dumnezeiești și sărăciei de bunăvoie. Nu avea așternut moale, ci dormea pe pietre dure, abia acoperite cu paie și gunoi; nu avea vatră, oală, ulcior sau carte; hainele îi erau zdrențe vechi, încălțămintea atât de uzată, încât trebuia să-⁠și lege tălpile ce cădeau. Mâncarea, o pâinișoară la două zile, o primea de la un cunoscut, iar apa și-⁠o aducea singur, de la un izvor îndepărtat. Teodoret a vizitat prima dată chilia pustnicului și a vorbit cu el pe când era încă citeț. În zilele de duminică Zenon mergea la biserică, unde se ruga și se împărtășea. Chilia lui n-⁠avea nici zăvor, nici lacăt, și nu era păzită, nu era în ea nimic decât gunoaie. Lua cărți de la prieteni câte una, o citea toată și, numai după ce o înapoia, lua alta.

În țara lui rămăseseră multe bunuri și frați minori cu care trebuia să împartă moștenirea de la părinți. Multă vreme Zenon a fost apăsat de această avere și nu voia să-⁠și părăsească chilia ca să meargă în patrie, dar se temea și să încredințeze altora vânzarea, ca să nu fie vândută la un preț de nimic, rămânând frații fără nimic. După lungi frământări a găsit un om care a cumpărat de la el bunurile la preț bun. Împărțind banii cu frații, Zenon și-⁠a dat partea întâistătătorului Bisericii Antiohiei, Alexandru (scaun din 412 până în 417). A trăit în chilia lui patruzeci de ani și a murit în jurul lui 418.

Cinstirea

În Bisericile grecești de azi Zenon este cinstit ca ocrotitor al serviciului poștal, iar în mineiele și sinaxarele grecești este numit „Zenon cel Iute de picior” (alergătorul). Numele acesta nu se află în izvorul lui Teodoret; se pare că a fost ales ca ocrotitor al lucrătorilor poștei pentru că în armata lui Valens ducea repede scrisori.