Baltilda

Sfânta Baltilda (Bathilda, Baudour) a fost regină a Neustriei și a Burgundiei, soția regelui Clovis al II-⁠lea, iar apoi regentă pentru fiul ei Clotar al III-⁠lea. S-⁠a născut în jurul anului 626 și a murit la 30 ianuarie 680, la Chelles, lângă Paris. Biserica o pomenește pentru milostenie, pentru încetarea negoțului cu robi creștini și pentru mănăstirile pe care le-⁠a întemeiat. Este cinstită mai ales în Apus, dar este trecută și în calendarele ortodoxe, unde este prăznuită la 30 ianuarie.

Începuturile Potrivit tradiției, a fost anglosaxonă de neam ales, poate rudă a regelui Ricberht al Angliei de Est. Viața ei spune că în copilărie a fost vândută ca roabă și a ajuns în casa lui Erchinoald, mare al palatului Neustriei. Cercetările mai noi cred că povestea robiei ar putea fi o născocire și că ea făcea parte dintr-⁠o familie anglosaxonă de rang înalt. Viața o înfățișează frumoasă, înțeleaptă, smerită și atentă la nevoile altora. Când Erchinoald, rămas văduv, a vrut s-⁠o ia de soție, ea s-⁠a ascuns până s-⁠a recăsătorit el. Mai târziu a fost văzută de regele Clovis al II-⁠lea, care a cerut-⁠o în căsătorie, în jurul anului 648.

Baltilda i-⁠a dăruit lui Clovis trei fii, care au devenit toți regi: Clotar al III-⁠lea, Childeric al II-⁠lea și Teodoric al III-⁠lea. Chiar și ca regină a rămas smerită și a fost cunoscută pentru milostenii și pentru daruri.

Regenta Regele a murit între 655 și 658, cele mai multe izvoare spunând în 657. Clotar, fiul cel mare, a urcat pe tron încă fiind copil, iar mama sa a condus țara ca regentă. A oprit negoțul cu robi creștini și s-⁠a străduit să răscumpere copiii vânduți. Împreună cu Sfântul Eligiu, după Dado, avea ca grijă preferată cumpărarea și eliberarea robilor. A întemeiat mănăstirile de la Corbie, pentru bărbați, și Chelles, pentru femei, și a sprijinit Jumièges, Luxeuil, Fontenelle și pe Sfântul Claudiu al Besançonului. Nu se știe sigur dacă a întemeiat ea Jouarre și alte mănăstiri.

Cu sprijinul ei, rânduiala liturgică de la Luxeuil a fost primită în mari biserici ale țării, ca Saint-⁠Denis, Soissons, Tours și Orléans. Unii istorici văd în mănăstiri și un mijloc de a ține în frâu opoziția nobililor. O relatare mai ostilă, din Viața Sfântului Wilfrid, o arată pe regină ca pe o stăpânitoare nemiloasă, dar povestea nu este sigură. Au urmat lupte pentru putere cu Ebroin, mare al palatului, după care ea a părăsit curtea.

La Chelles În 664, când Clotar a ajuns la vârsta cârmuirii, Baltilda s-⁠a retras la mănăstirea ei de la Chelles. Unele izvoare spun că a trăit acolo ca monahie, altele că nu a primit tunderea. A murit la 30 ianuarie 680 și a fost îngropată în biserica mănăstirii. Viața ei a fost scrisă la scurt timp de cineva din obștea de la Chelles. Un fragment de șorț, socotit al ei, are o cruce brodată cu mătase, nu cu fir de aur, ceea ce se ia drept semn al simplității ei.

Cinstirea Cultul oficial a început în 833, când moaștele ei au fost mutate într-⁠o biserică nouă, în vremea împăratului Ludovic Piosul. Papa Nicolae I a trecut-⁠o în rândul sfinților, în jurul anului 860. Moaștele au fost ridicate din nou la 3 iulie 1631. Este ocrotitoarea bolnavilor, a copiilor și a văduvelor. Este pomenită la 30 ianuarie.