Petru I al Bulgariei

Sfântul Petru a fost țar al Bulgariei între 927 și 969, fiul lui Simeon cel Mare. A dat țării o pace lungă, a dobândit recunoașterea patriarhiei bulgare, a ridicat și a înzestrat biserici și mănăstiri, s-⁠a împotrivit ereziei bogomilice și, la sfârșitul vieții, a lăsat tronul și s-⁠a făcut monah. Biserica Ortodoxă Bulgară îl cinstește ca sfânt, iar pomenirea lui este la 30 ianuarie (12 februarie pe stil nou).

Tânărul țar

Petru era fiul lui Simeon din a doua căsătorie a acestuia, cu o soră a lui George Sursuvul. Simeon îl făcuse monah pe fiul său mai mare, Mihail, și îl numise moștenitor pe Petru. Petru a urcat pe tron în 927, în mijlocul unui război bulgaro-⁠bizantin pe care tatăl său îl lăsase neterminat. A început cu o ofensivă rapidă în Tracia bizantină și apoi, înainte ca bizantinii să poată răspunde, a propus pacea. Împăratul Roman Lecapen a primit-⁠o bucuros.

În octombrie 927, Petru a mers la Constantinopol. Tratatul a fost semnat, iar la 8 noiembrie s-⁠a căsătorit cu nepoata împăratului, Maria, în biserica Izvorului Tămăduirii. Ea a primit numele Irina, „pace”, spre semnul vremii noi. Prin tratat, Bizanțul i-⁠a recunoscut titlul de țar, a recunoscut Biserica Bulgară ca autocefală, cu patriarhul ei, și a plătit o sumă anuală. Pacea a ținut până în 966, aproape patruzeci de ani, iar Bulgaria pare să fi fost în acest timp bogată și bine rânduită.

Greutăți și Biserica

Domnia nu a fost lipsită de greutăți. Pe la 930, fratele său Ioan s-⁠a răsculat și a fost trimis în surghiun la Bizanț. Mihail a părăsit mănăstirea și a condus o răscoală mai puternică, încheiată cu moartea lui timpurie. În 933, prințul sârb Časlav a fugit de la Preslav și Serbia și-⁠a recâștigat libertatea. Cete maghiare au străbătut și ele ținuturile bulgare.

Petru a fost darnic cu Biserica, atât de darnic încât și oameni ai Bisericii, ca preotul Cosma, socoteau bogăția ei o primejdie. În vremea lui s-⁠a răspândit bogomilismul, iar țarul a luat măsuri împotriva lui și a cerut sfatul unor pustnici cunoscuți și al patriarhului Constantinopolului. A mers deseori la Sfântul Ioan de la Rila, cerându-⁠i rugăciunile și povățuirea duhovnicească.

Ultimii ani

După moartea Irinei, la mijlocul anilor 960, împăratul Nichifor Focas a oprit plata sumei anuale și l-⁠a îndemnat pe prințul Sviatoslav al Kievului să atace Bulgaria. În 968, Sviatoslav a luat vreo optzeci de cetăți. Petru a izbutit să-⁠i îndepărteze pe ruși, îndemnându-⁠i pe pecenegi să atace Kievul, dar Sviatoslav s-⁠a întors în 969. Petru a avut un atac cerebral, a lăsat tronul fiului său Boris al II-⁠lea și s-⁠a făcut monah. Lucrările istorice moderne dau moartea lui la 30 ianuarie 970, în timp ce Biserica Ortodoxă din America și sinaxarul grecesc dau anul 967, deci izvoarele nu se potrivesc asupra anului.