Ștefan Ponomarev

Sfântul Sfințit Mucenic Ștefan Ponomarev a fost protoiereu la Verni (azi Almatî), în Kazahstan, și a murit în temniță, de tifos exantematic, la 18 ianuarie 1933, odată cu protoiereii Filip Grigoriev și Alexandru Skalski.

Preotul S-⁠a născut la 14 decembrie 1880 în orașul Verni. În 1895 a terminat școala parohială, în 1904 a fost numit psalt la biserica din satul Mihailovskoe, ținutul Verni, și învățător de cântare la școala parohială. S-⁠a căsătorit cu Praskovia. După cununie i-⁠a zis: „Scumpă Praskovia Cuzminicina, vrei să intri în rai și să fii cu Domnul?” „Vreau.” „Atunci eu îți sunt frate, iar tu îmi ești soră.” Din acel moment au trăit ca monahii. În 1909 a fost hirotonit diacon, apoi preot. Între 1914 și 1917 a fost preot într-⁠un spital militar de campanie, unde, petrecând mult timp prin tranșee, s-⁠a îmbolnăvit greu și abia a supraviețuit. De atunci a suferit de dureri de cap puternice, mai ales iarna, când ger și promoroacă acopereau vasele liturgice de metal: „Am dureri de așa fel, spunea el, că sunt silit să-⁠mi acopăr capul cu o eșarfă; când capul e acoperit, durerea se mai potolește.” A fost trimis apoi la biserica Sfântul Nicolae din Verni și ridicat protoiereu. Slujea zilnic și trăia ca un monah aspru, cu sufletul mereu cufundat în rugăciune: „Doamne ferește, spunea el, să sar o slujbă.” Slujbele lui erau liniștite, domoale, pătrunse de evlavie.

Văzând că părintelui Alexandru îi e greu să trăiască singur, l-⁠a îndemnat să se mute la ei și au locuit în aceeași casă, fiecare într-⁠o cămăruță cu masă, taburet și pat acoperit cu postav de soldat. Praskovia Cuzminicina locuia la parter și îi ușura cu grija ei traiul zilnic. În 1923 a ajuns episcop în Semirecie Nicolae (Fedotov), care în același an a trecut la schisma renovaționistă, iar Semirecia a ajuns aproape toată renovaționistă. Părintele Ștefan i-⁠a spus părintelui Alexandru, după mărturia enoriașilor, că el nu intră în renovaționism și va sluji ca mai înainte, într-⁠un paraclis, dar nici pe el nu-⁠l lasă să plece. Părintele Alexandru șovăia, iar credincioșii plângeau; o femeie, Lucaghina, i-⁠a spus: „Vrei să-⁠ți lași turma?” El a înțeles, s-⁠a căit, iar părintele Ștefan l-⁠a oprit de la slujbă până la pocăință; la prima zi de sărbătoare, înainte de Liturghie, părintele Alexandru s-⁠a pocăit înaintea clerului și a poporului și a slujit iarăși alături de el. Până în 1929 catedrala a fost dată muzeului, iar renovaționiștii au trecut la biserica Treimii; biserica Sfântul Nicolae a rămas singura ortodoxă din oraș, iar protoiereul Filip Grigoriev, care nu voise să rămână cu renovaționiștii, a trecut să slujească acolo.

Mucenicia La 10 decembrie 1932 OGPU a arestat pe protoiereii Alexandru, Ștefan și Filip. În închisoare s-⁠au îmbolnăvit de tifos exantematic; când starea lor a devenit fără nădejde au fost mutați într-⁠un baraci anume pentru tifos, dar au stat acolo puțin. La 17 ianuarie 1933 a murit protoiereul Filip Grigoriev, la 18 ianuarie Ștefan Ponomarev, la 20 ianuarie Alexandru Skalski. Toți trei au fost îngropați la cimitirul unde se îngropau pe atunci țăranii surghiuniți la Alma-⁠Ata.

Este pomenit la 17 ianuarie și, după stilul nou, la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse.