Teodor Bizantinul

Sfântul Nou Mucenic Teodor Bizantinul (născut în 1774 lângă Constantinopol) a fost un tânăr grec care, după o căderea în credință, s-⁠a pocăit, a mărturisit pe Hristos la Mitilene și a fost spânzurat de turci la 17 februarie 1795 (după alte surse, 1792). Este ocrotitorul orașului Mitilene, în insula Lesbos. Se pomenește la 17 februarie, iar mutarea moaștelor la Duminica Slăbănogului. Biserica Ortodoxă Rusă nu îl are în calendarul de azi.

Viața

S-⁠a născut în 1774 la Neohori, lângă Constantinopol, de unde porecla Bizantinul. Părinții se numeau Anastasie și Smaragda, iar frații lui au fost Antonie și Gheorghe, mai târziu mitropolit al Adrianopolului cu numele Grigorie. Din tinerețe a fost ucenic la un pictor creștin care lucra la palatul sultanului. Acolo, ispitit și, după o sursă, bolnav, s-⁠a lepădat de credință și s-⁠a făcut musulman. După trei ani, pe când ciuma bântuia Constantinopolul, s-⁠a pocăit și a încercat să fugă din palat sărind peste zid, dar a fost văzut și de atunci a fost ținut sub paza gărzilor. Hotărârea îi era luată. Cu ajutorul unui prieten, blănar de meserie, a procurat haine de marinar și, prefăcându-⁠se că duce ulcioare, a ieșit pe poartă. A mers la țărm și cu o barcă la casa unei mătuși, a mărturisit după câteva zile unui preot și a primit din nou ungerea cu Sfântul Mir.

Deghizat, ascuns de turcii care îl căutau, a fugit pe Chios, unde a găsit adăpost într-⁠o mănăstire lângă Vrontados, la fostul episcop al Corintului, Macarie Notaras, și la monahul Neofit, numiți colivazi. În fiecare zi citea mucenicii sfinților și cărți duhovnicești și de slujbă, iar dorința de mucenicie îi creștea. Rugat de Neofit să nu se grăbească, a hotărât să meargă la Mitilene și să mărturisească autorităților turcești că a redevenit creștin. S-⁠a împărtășit, s-⁠a îmbrăcat în haine turcești, știind ce îl așteaptă, și s-⁠a despărțit cu lacrimi de Neofit, care l-⁠a însoțit. S-⁠a înfățișat judecătorului orașului și a lepădat islamul, aruncând de pe el hainele și turbanul otoman. A fost arestat pe loc.

Mucenicia

A fost aruncat în temniță, chinuit și bătut. I s-⁠au legat picioarele de un copac, i s-⁠a pus un lanț greu la gât, capul i-⁠a fost legat cu o frânghie, cu două cărămizi la tâmple, apoi strâns cu un băț cu atâta putere că ochii i-⁠au ieșit din orbite. Soldatul lui Hristos striga: sunt creștin, creștin, sunt creștin. Sâmbătă dimineața a cerut de la un slujitor creștin un calmar și a scris episcopului să-⁠i trimită Sfânta Împărtășanie. După ce s-⁠a împărtășit cu Preacuratele Taine, a fost dus la locul execuției, unde a alergat cu mare râvnă. I s-⁠au oferit daruri ca să-⁠și schimbe hotărârea, dar a rămas credincios. A fost spânzurat la 17 februarie 1795.

Trei zile mai târziu, creștinii i-⁠au primit moaștele și le-⁠au îngropat în partea de sud a bisericii Panaghia Hrisomallusa. Din 1798 moaștele au fost aflate și se află în catedrala Sfântul Atanasie din Mitilene. Viața lui seamănă mult cu cea a altui sfânt, Teodor Nou Mucenic din Mitilene, ceea ce arată că sursele se pot amesteca.