Mesrop Maștoț

Mesrop Maștoț a fost cărturar, monah și misionar armean din veacul al V-⁠lea, creatorul alfabetului armean și întemeietorul literaturii și al școlii armene. Este cinstit ca sfânt de Biserica Apostolică Armeană. A trăit înainte de Sinodul de la Calcedon, într-⁠o vreme când Biserica era încă nedespărțită, iar izvoarele consultate nu arată o pomenire a lui în calendarele bizantine. Prin traducerea Sfintei Scripturi în limba poporului său, lucrarea lui a rămas temelia creștinismului armean.

Începuturile

S-⁠a născut în jurul anului 361 sau 362, în satul Hațecac (Hatsik) din ținutul Taron, în apropiere de lacul Van. Tatăl său se numea Vardan. Despre mamă nu se știe nimic, iar despre tată se bănuiește că era preot sau om cu stare, dar părerile cercetătorilor se împart. Biograful lui, Coriun, îl numește de obicei Maștoț, iar istoricii de mai târziu, în frunte cu Moise din Horen, îi spun Mesrop.

A primit o învățătură aleasă într-⁠o școală de limbă greacă și a ajuns să știe, pe lângă armeană, greaca, persana și siriaca. Pe la 385 s-⁠a mutat la Vagharșapat, capitala țării, unde a intrat în slujba curții regelui Hosrov al IV-⁠lea, ca scrib și secretar al cancelariei regale. Izvoarele mai spun că a slujit și în oaste și că era iubit de ostașii săi. Țara trecea atunci prin vremuri grele: în 387 Armenia fusese împărțită între Bizanț și Persia.

Pustnicul din Goghtn

Către 394 sau 395 a părăsit curtea, a primit tunderea monahală și s-⁠a retras la munte, ducând o viață aspră, de pustnic. Se spune că a strâns în jurul său o ceată de ucenici și a plecat la propovăduire în ținutul Goghtn, în valea Araxului, unde mulți dintre armeni erau încă păgâni. A lucrat cu binecuvântarea catolicosului Sahak Partev și cu ajutorul unor boieri din partea locului.

Greutatea cea mare era limba. Scriptura și slujbele erau în greacă sau siriacă, pe înțelesul puținilor învățați, iar Mesrop trebuia să citească și să tălmăcească pe loc, rând pe rând, ce se citise, fiindcă fără el poporul nu pricepea nimic. Așa a ajuns să socotească că Evanghelia nu poate prinde rădăcini fără o scriere armenească.

Alfabetul armean

Cu sprijinul catolicosului Sahak și al regelui Vramșapuh, la Vagharșapat s-⁠a ținut o adunare a episcopilor care a hotărât să se lucreze la o scriere proprie. Din Mesopotamia au sosit așa-⁠numitele litere ale episcopului sirian Daniel, pe care Mesrop le-⁠a folosit cam doi ani la învățătura copiilor, dar ele nu se potriveau cu sunetele armenești.

Atunci, cu aprobarea regelui și a catolicosului, a plecat cu ucenici în Mesopotamia, la Amida, la Edessa și la Samosata. Se pare că a cercetat alfabetele altor limbi și a lucrat cu caligraful grec Rufin, care a dat literelor forma lor finală. În jurul anului 405 a ieșit alfabetul de treizeci și șase de litere, fiecare literă însemnând un sunet, scris de la stânga la dreapta, ca în greacă. Alte două litere s-⁠au adăugat mult mai târziu, în Evul Mediu. După tradiție, prima frază scrisă cu ele a fost începutul Pildelor lui Solomon: Ca să cunoști înțelepciunea și învățătura, ca să pricepi cuvintele înțelegerii.

Coriun a asemănat întoarcerea lui Mesrop în Armenia cu coborârea lui Moise de pe Muntele Sinai, iar lucrarea lui Mesrop și a lui Sahak cu a celor patru evangheliști. Unele izvoare armenești medievale îi atribuie lui Mesrop și alfabetele georgian și albanez caucazian, ceea ce rămâne în discuție între cercetători.

Școlile și traducerile

După întoarcere, Mesrop a întemeiat la Vagharșapat prima școală superioară a Armeniei creștine și, apoi, școli în multe ținuturi, unde se învăța citirea, cântarea bisericească și Scriptura. A propovăduit în Goghtn, în Siunik și în alte părți, iar pe la 420 a plecat la Constantinopol, la împăratul Teodosie al II-⁠lea, de la care a primit învoire să deschidă școli armenești în partea bizantină a țării.

Prima Biblie armeană s-⁠a tradus mai întâi după textul sirian. Mai târziu ucenicii trimiși la Edessa, la Constantinopol și în alte centre de învățătură au adus copii grecești, iar Biblia a fost tradusă din nou după Septuaginta, lucrare încheiată în jurul anului 434. S-⁠au tradus și hotărârile primelor sinoade, slujba liturgică și opere ale Sfinților Părinți. Dintre ucenici s-⁠au deosebit Coriun, Ezniq din Kolb, Moise din Horen și Ioan Mandakuni. Despre Mesrop se mai spune că a ajutat deținuți și datornici și că a scris cântări bisericești (sharakane), pe care tradiția armeană le păstrează.

Ultimii ani și adormirea

În 428 persanii au desființat regatul armean și l-⁠au înlăturat pe catolicosul Sahak, iar Mesrop a rămas mult timp aproape singur. Sahak a trecut la Domnul în 439, iar Mesrop i-⁠a supraviețuit doar cu câteva luni, după o scurtă boală. A adormit la 17 februarie 440 la Vagharșapat. Cârmuitorul Armeniei, Vahan Amatuni, și Amaiac Mamiconian l-⁠au îngropat cu cinste în satul Oșacan, unde în 443 s-⁠a ridicat o biserică peste mormântul lui. Acolo se află și astăzi.

Cinstirea

Mesrop Maștoț este sfânt al Bisericii Armene, iar Biserica Romano-⁠Catolică îl are în Martirologiul Roman la 17 februarie, ziua mutării lui la Domnul. Armenii îi pomenesc numele în Liturghie, iar o sursă dă ca zi de prăznuire 19 februarie. În Erevan îi poartă numele Matenadaranul, mare colecție de manuscrise armene vechi, iar statul armean a întemeiat în 1993 Ordinul Sfântul Mesrop Maștoț. Pentru armeni el este învățătorul care i-⁠a dat poporului scrisul, iar prin scris, o credință vie în limba lui.