Varnava de la Ghetsimani

Cuviosul Varnava de la Ghetsimani (în lume Vasile Ilici Merkulov, 1831-1906) a fost ieromonah și duhovnic al schitului Ghetsimani de lângă Lavra Sfintei Treimi și a Sfântului Serghie din Serghiev Posad. Născut în robie, a ajuns bătrân căutat de mii de pelerini și duhovnic al țarului Nicolae al II-⁠lea. A întemeiat și mănăstirea Iveron din Vîksa. Biserica Rusă l-⁠a trecut în rândul sfinților în 1995.

Copilăria și chemarea

Vasile s-⁠a născut la 24 ianuarie 1831 în satul Prudișci, din regiunea Tula, din părinții Ilia și Daria Merkulov, țărani iobagi. La botez a primit numele Sfântului Vasile cel Mare. De mic mergea cu cei mai în vârstă la slujbe și încerca să învețe rugăciunile pe de rost. Părinții cucernici l-⁠au dat la școala de citeți, unde a învățat Ceaslovul și Psaltirea.

În 1840 familia Merkulov a fost vândută altui stăpân de pământ, din satul Naro-⁠Fominsk, gubernia Moscova. Noul stăpân, cneazul Șcerbatov, a poruncit ca adolescentul să fie învățat lăcătușeria. În timpul liber de la meșteșug, Vasile mergea la apropiata pustie Zosima, unde l-⁠a cunoscut pe pustnicul monah Gheronție, care a ajuns curând povățuitorul lui duhovnicesc.

În toamna lui 1850, când avea nouăsprezece ani, a plecat cu mama sa la Lavra Sfintei Treimi și a Sfântului Serghie. Când, după slujbă, s-⁠a atins de moaștele Sfântului Serghie, a simțit o bucurie fără seamăn. Un an mai târziu a plecat acolo împreună cu Gheronție, care hotărâse să-⁠și sfârșească viața lângă moaștele Sfântului Serghie de Radonej. La 23 decembrie 1857 a devenit novice al schitului Ghetsimani. Câțiva ani a lucrat în ascultarea de lăcătuș, apoi a fost pus la casa de lumânări și a primit binecuvântare să citească în biserică Apostolul și învățăturile din Proloage.

Schitul Ghetsimani

Schitul trăia după rânduiala pustiei Sarov. Un mare rol l-⁠a avut asupra viitorului stareț monahul Daniil (Șimovski). La 17 februarie 1856, Vasile a primit act de eliberare din iobăgie. Abia după aproape zece ani, la 20 noiembrie 1866, după moartea starețului Daniil, a primit tunderea monahală, cu numele Varnava. În 1871 a fost hirotonit ierodiacon, la 10 ianuarie 1872 ieromonah, iar după un timp egumenul Lavrei, Antonie (Medvedev), l-⁠a numit duhovnic al poporului la Peșterile schitului Ghetsimani. În 1890 a devenit duhovnic al întregului schit.

Mănăstirea din Vîksa

La sfârșitul lui 1863, Vasile a mers pentru prima dată în satul Vîksa (azi oraș), din gubernia Nijni Novgorod, ca să caute locul unei mănăstiri viitoare. La o verstă de sat a ales un loc retras și s-⁠a rugat acolo îndelung cu căldură, apoi s-⁠a închinat în cele patru părți, a săpat o cruce în locul viitoarei obști, iar în locul sfântului altar a înfipt o creangă ruptă. Curând, după dorința lui, locul a fost sfințit prin aducerea acolo a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Oranki. Astfel Varnava a devenit în 1863 întemeietorul mănăstirii Iveron din Vîksa. În 1913 s-⁠a ridicat chestiunea de a o numi mănăstirea Varnava, dar războiul și revoluția au oprit acest plan.

Starețul poporului

De când a fost numit duhovnic al poporului, a început să fie cunoscut în rândul credincioșilor. Pelerini din multe colțuri ale Rusiei veneau după binecuvântarea lui. Contemporanii au lăsat mărturii despre darul lui de a vedea cele ascunse. Primea pe zi între 500 și 1000 de oameni. În ianuarie 1905, împăratul Nicolae al II-⁠lea s-⁠a spovedit la el împreună cu familia sa, iar starețul l-⁠a binecuvântat să primească moartea de mucenic.

În ianuarie 1906 s-⁠a îmbolnăvit de un catar acut al căilor respiratorii și i-⁠a slăbit vederea. La 17 februarie 1906 a adormit întru Domnul, pe când primea spovedanii în biserica Adormirii din căminul de bătrâni al Lavrei, în Serghiev Posad.

Moaștele și slăvirea

Trupul sfântului a fost mutat în 1923 la cimitirul Înălțării din Serghiev Posad, în 1934 la cimitirul Sfântului Nicolae și în 1968 la cimitirul Zagorsk. În 1989, la Sinodul arhieresc, s-⁠a ridicat întrebarea canonizării. După cercetarea materialelor, mitropolitul Iuvenalie, șeful comisiei de canonizare, a vestit Patriarhului Alexei al II-⁠lea că starețul poate fi canonizat. La 30 septembrie 1994, Patriarhul a trimis o scrisoare egumenului Lavrei, arhimandritul Feognost, în care arăta că, într-⁠un glas, comisia socotește cu putință trecerea ieromonahului Varnava în rândul sfinților cinstiți local în eparhia Moscovei, în soborul sfinților de la Radonej. În 1995, în ziua soborului sfinților de la Radonej, Patriarhul a săvârșit canonizarea în catedrala Adormirii din Kremlinul Moscovei.

Moaștele cuviosului se află în biserica reconstruită a icoanei Maicii Domnului de la Cernigov, din schitul Cernigov al Lavrei, într-⁠un altar lateral care îi poartă numele, lângă partea Sfântului Ilie. Este pomenit la 17 februarie (stil vechi) și la 6 iulie (stil vechi), în Soborul sfinților de la Radonej.