Sari la conținut

Sfinții Mucenici

Trofim și Tal

Mucenici pomeniți împreună în calendarul ortodox sârbesc.

Prăznuire
16 martiestil vechi 29 martie
Adormit
300secolul III

Viața

Sfinții Sfințiți Mucenici Trofim și Tal erau frați buni, de neam sirian, preoți. Predicau în public și în deplină libertate credința în Iisus Hristos și atacau politeismul. Păgânii furioși au hotărât să-⁠i omoare cu pietre. După tradiția creștină, când aruncau pietre în frați, pietrele săreau înapoi și îi loveau pe atacatori, iar frații au rămas nevătămați. Apoi i-⁠au răstignit pe amândoi pe cruce. Pe când mergeau la locul execuției îl slăveau pe Dumnezeu, pentru că aveau prilejul să pătimească în același chip ca Hristos.

De pe cruci frații îi învățau și îi îmbărbătau pe creștinii care stăteau în jur, întristați. O iudeică a strigat: „Fericită mama care a născut asemenea fii”. Au murit după chinuri, în anul 300, în orașul Vofor, în vremea prigoanei creștinilor organizate de împăratul Dioclețian. După moartea lor, un străjer a spus că le-⁠a văzut sufletele înălțându-⁠se la cer, însoțite de îngeri, iar poporul a stat toată noaptea lângă trupurile mucenicilor. Dimineața, soția chinuitorului Asclepiodot a venit cu un acoperământ prețios și a spus poporului că seara, în vis, i-⁠a văzut pe sfinții mucenici și pe îngeri trimiși să-⁠i pedepsească soțul. Curând după aceasta, judecătorul Asclepiodot, care i-⁠a osândit la moarte pe frații Trofim și Tal, s-⁠a îmbolnăvit și a murit. Mama mucenicilor, împreună cu doi creștini, Zosima și Artemie, i-⁠a îngropat pe sfinții frați în orașul natal. Biserica Sârbă îi pomenește la 16 martie după calendarul vechi (29 martie după cel nou).

Prăznuiți în aceeași zi 16 martie