Turiaf de Dol

Sfântul Ierarh Turiaf de Dol (numit și Turiav, Thuriau, Thurien, Turianus sau Thivisiau) a fost abate, preot și episcop de Dol, în Bretania, în secolul al VIII-⁠lea, urmaș al Sfântului Samson, și a adormit la 13 iulie 749 sau în jurul lui 750. Un martirolog englez îl numește păstor energic și curajos. Face parte din cei vreo doisprezece sfinți bretoni cinstiți în toată Bretania, deși nu se numără printre cei șapte sfinți întemeietori.

Viața lui semi-⁠legendară spune că s-⁠a născut din părinți nobili și bogați, lângă mănăstirea Lanvollon, dependentă de Dol. Mergând spre Dol, s-⁠a rătăcit, iar un om milostiv l-⁠a luat în casă și i-⁠a dat turmele lui să le păzească. Voind să se pregătească pentru o slujire mai însemnată, a cerut să învețe literele și le-⁠a deprins repede, apoi gramatica, elementele limbii latine și cântarea, avea glas limpede și melodios. Episcopul de Dol, Armael, impresionat, l-⁠a luat ca fiu, l-⁠a dus la Dol, l-⁠a învățat Scriptura și l-⁠a hirotonit preot, rânduindu-⁠l în fruntea clerului ca să-⁠i urmeze ca episcop.

Se povestește că un senior, Rivallon, a dat foc unei mănăstiri dependente de episcopie; Turiaf a mers pe jos la el, cu doisprezece monahi, iar Rivallon, pocăit, i s-⁠a aruncat la picioare și a dres de șapte ori stricăciunea, în cei șapte ani de pocăință rânduiți de episcop. Se spun și vindecări minunate, și că a înviat fiica unică a unui senior. A murit la o vârstă foarte înaintată, iar trupul i-⁠a fost îngropat în catedrala sa. Mai târziu, în vremea năvălirilor normande, a fost dus la Paris, în biserica Saint-⁠Germain-⁠des-⁠Prés, unde s-⁠a păstrat până în 1793. Trei biserici parohiale din eparhia Quimper îi sunt închinate. Este pomenit la 13 iulie, ca sfânt al Occidentului dinaintea Marii Schisme (sfânt al Bisericii nedespărțite), după calendarul pe stil nou.