Sari la conținut

Sfânta Cuvioasă

Valtruda

Întemeietoarea mănăstirii din Mons, soția Sfântului Vincențiu Madelgar, adormită în jurul anului 688.

Prăznuire
9 apriliestil vechi 22 aprilie
Adormită
688secolul VII

Viața

Sfânta Cuvioasă Valtruda (în franceză Waudru, în olandeză Waldetrudis), moartă la 9 aprilie, în jurul anului 688, este ocrotitoarea orașului Mons, din Belgia, și a orașului Herentals; ambele au o mare biserică medievală care îi poartă numele. S-⁠a născut la Cousolre, în nordul Franței, dintr-⁠o familie bogată și nobilă; după Alban Butler, era sora Sfintei Aldegunda, întemeietoarea mănăstirii Maubeuge, și verișoară cu Sfânta Aye.

S-⁠a căsătorit cu Vincențiu Madelgar, conte de Hainaut. Au avut patru copii: Aldetruda, egumenă la Maubeuge, Landry de Soignies, episcop de Metz, Madelberta, urmașa Aldetrudei la Maubeuge, și Dentelin. În jurul anului 642 Madelgar a întemeiat mănăstirea Hautmont. Valtruda l-⁠a îndemnat pe Sfântul Ghislain să ridice un paraclis la locul numit Ursidongus, azi Saint-⁠Ghislain, în jurul căruia a crescut orașul Mons. În jurul anului 656, după moartea micului Dentelin, soții au hotărât să se despartă și să intre în mănăstiri; Valtruda s-⁠a retras la Mons, unde a întemeiat o mănăstire. Este o sfântă a Bisericii nedespărțite, pomenită la 9 aprilie (stil nou; 22 aprilie pe stil vechi).

Prăznuiți în aceeași zi 9 aprilie