Vasile Aglomazovski

Sfântul Mucenic Vasile Aglomazovski, țăran, este pomenit împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Probatov, preot, și cu mucenicii din Aglomazovo: Cosma, Victor, Naum, Filip, Ioan, Pavel, Andrei, un al doilea Pavel, Alexei, un al doilea Ioan și mucenița Agafia. Despre Vasile însuși pagina de calendar nu spune altceva decât numele lui, între cei treisprezece uciși.

Nicolae Probatov s-⁠a născut în 1874 în satul Ignatievo, lângă Kadom, în gubernia Tambov, fiul cel mic al preotului Alexandru Probatov. A învățat la școala teologică din Kasimov și la seminarul din Tambov, în mare lipsă materială. S-⁠a căsătorit cu Varvara Algebraistova și, după tradiția vremii, au făcut un pelerinaj de nuntă la Sarov. În 1899 a fost hirotonit preot, iar în 1906 a primit parohia din Aglomazovo, cu o biserică de lemn a Bobotezei din 1779. A înfrumusețat biserica, a pus la punct corul, a ridicat o școală pentru două sute de copii, a predicat și a predat religia și nu lua plată pentru slujbe. La izbucnirea primului război mondial s-⁠a oferit preot de regiment și a slujit în regimentul Bahmutovski, unde a văzut cât de puțină credință mai rămânea. Întors în 1917, spunea cu durere că preoții nu mai sunt necesari, că sunt mai degrabă locuitori ai cerului decât ai pământului.

După Revoluție, când un detașament a cerut cărțile de stare civilă ale bisericii, le-⁠a ținut piept și, la adunarea sătenilor, a vorbit așa încât cei veniți au fost alungați. În februarie 1918, când bolșevicii au anunțat mobilizarea în Garda Roșie, țăranii au hotărât să nu se înroleze și să ia cu arma orașul din apropiere, iar părintele Nicolae le-⁠a binecuvântat plecarea la luptă împotriva prigonitorilor Bisericii. Răscoala s-⁠a risipit în fața mitralierei de pe clopotniță, dar bolșevicii au trimis la Aglomazovo un detașament pedepsitor. Preotul și-⁠a trimis familia la Kalinovet, el a rămas, spunând că nu a fugit niciodată, și a primit în liniște voia lui Dumnezeu, cu fiul lui cel mare, Alexandru. Răspunzând la batjocuri, a spus că Hristos a pătimit fără păcat, iar noi pătimim pentru păcatele noastre.

Cei arestați au fost chinuiți în pivnița unei case. Învățătorul satului, un necredincios, făcuse lista; șeful detașamentului a lăsat în ea, dintre femei, doar pe Agafia, singură în lume. Au anunțat că toți vor fi împușcați. Seara, optsprezece osândiți au fost duși la râul Țna și împărțiți în două grupuri. Părintele Nicolae a ridicat mâinile și a rostit tare: „Doamne, iartă-⁠i, că nu știu ce fac”. După salvă s-⁠a ridicat din nou și a început să se roage, „Cu adevărat este vrednic...”, și a căzut ucis la a doua salvă. Au murit treisprezece: starostele bisericii Cosma Egorovici, țăranii Victor Krasnov, Naum și Filip (tată și fiu), Ivan, Pavel, Andrei, Pavel, Vasile, Alexei, Ivan și Agafia. Ceilalți cinci s-⁠au târât noaptea până la case și au fost ascunși de săteni. Dimineața țăranii au luat cu căruța morții. Trupul preotului era țeapăn, cu mâinile ridicate și degetele făcute pentru binecuvântare, iar oamenii spuneau: „Părintele ne binecuvântează și mort”. Preoți din satele vecine l-⁠au înmormântat noaptea, cu ferestrele acoperite ca să nu-⁠i vadă pedepsitorii.

Sfântul Vasile este pomenit la 11 noiembrie, la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse și la 23 iunie în Soborul sfinților din Reazan, după stilul nou.