Wulfthryth

Sfânta Wulfthryth (Wilfrida), stareță a mănăstirii Wilton din Anglia, a fost o nobilă anglo-⁠saxonă, mama Sfintei Edith de la Wilton și, după unele izvoare, soția sau, după altele, iubita regelui Edgar al Angliei. A murit la 21 septembrie, probabil în anul 1000. Se pomenește la 13 septembrie. Izvoarele noastre o numesc sfântă a Bisericii Romano-⁠Catolice și spun că a fost socotită sfântă la Wilton, dar cinstirea ei nu s-⁠a răspândit mai larg; nu arată nicio canonizare ortodoxă.

Viața

A fost o nobilă anglo-⁠saxonă, verișoară mai tânără a Sfintei Wulfhild de Barking, și a primit creșterea la mănăstirea Wilton. Regele Edgar, respins de verișoara ei, a răpit-⁠o, după izvoare, din mănăstire și a dus-⁠o la reședința lui din Kemsing, lângă Sevenoaks, în Kent. Acolo a născut o fiică, Edith, în jurul lui 962. Goscelin și William din Malmesbury spun că Edgar s-⁠a căsătorit cu ea, dar că ea a părăsit căsătoria îndată după nașterea Edithei. Istoricii nu sunt de acord dacă a fost soția sau iubita lui. Potrivit izvoarelor, arhiepiscopul Dunstan nu a încuviințat legătura și a refuzat să-⁠l încoroneze pe rege; potrivit unor texte monahale vechi, Edgar a făcut penitență, fără să poarte coroana șapte ani, iar ca penitență a dat Wulfthrythei șase moșii din Wiltshire și din insula Wight, pe care ea le-⁠a trecut mănăstirii Wilton în 965.

Peste cel puțin un an, Wulfthryth s-⁠a întors la Wilton, cu Edith, pe care a închinat-⁠o de mică vieții monahale. Edith a primit veșmântul monahal la cincisprezece ani. Wulfthryth a ajuns stareța mănăstirii și a trăit mai mult decât fiica ei, care a murit în septembrie 984, la vreo douăzeci și doi de ani, poate de friguri. Cercetătoarea Katie Ann-⁠Marie Bugyis arată că ea ilustrează rodnicia duhovnicească a unei mame ca povățuitoare monahală: faptul că fusese mamă nu a oprit-⁠o să fie stareță. După întoarcerea la Wilton, a avut încă multă înrâurire asupra lui Edgar: a oprit pe slujitorii care voiau să prindă un hoț ce se refugiase în mănăstire și a obținut eliberarea a doi preoți din Wilton, închiși de pârcălab.

Stareța

Ca stareță a zidit un zid de piatră în jurul mănăstirii și și-⁠a folosit averea pentru a mări colecția ei de moaște. Goscelin o numește „comoara ascunsă și lumina” mănăstirii. I se atribuie minuni în viață și milostenii. A murit la Wilton la 21 septembrie, probabil în anul 1000, și a fost îngropată înaintea altarului principal al bisericii mănăstirii. Ea și fiica ei Edith au fost socotite sfinte după moarte. Ziua ei este 13 septembrie.