Ciprian de Cartagina

Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian a fost episcop al Cartaginei și unul dintre cei mai însemnați scriitori creștini de limbă latină ai primelor veacuri. A cârmuit Biserica Africii în vremuri de prigoană, de ciumă și de dispute, și a primit cununa muceniciei în anul 258. Scrierile lui despre unitatea Bisericii au rămas vestite. Biserica Ortodoxă Română îl pomenește la 13 septembrie, iar Biserica Romei la 16 septembrie.

Tinerețea și convertirea

S-⁠a născut în jurul anului 200 la Cartagina, într-⁠o familie bogată, păgână, de neam roman african. Numele lui era Thascius, la care a adăugat Caecilius, în amintirea preotului căruia i-⁠a datorat convertirea. Înainte să fie creștin, a fost retor, avocat și învățător de retorică, iar după o tinerețe risipită s-⁠a botezat, în jurul anului 246, la vârsta de treizeci și cinci de ani. Imediat după botez a dat săracilor din Cartagina o parte din avere și s-⁠a dedicat studiului Scripturii și al scriitorilor creștini, mai ales al lui Tertulian, a cărui influență se vede în stilul și gândirea lui. Din primele lui lucrări sunt Epistola către Donat despre harul lui Dumnezeu și Mărturiile.

Episcop al Cartaginei

Curând după botez a fost hirotonit diacon și apoi preot. Între iulie 248 și aprilie 249 a fost ales episcop prin glasul poporului, mai ales al celor săraci, care își aminteau de generozitatea lui. Alegerea a fost însă contestată, pentru că el era nou în Biserică. După puține luni a început o prigoană aprigă, sub împăratul Deciu, și a trebuit să se ascundă ca să-⁠și poată păstori turma, ceea ce i-⁠a atras și critici. După prigoană, Biserica a fost zguduită de întrebarea cum trebuie primiți cei care căzuseră, și de schisma lui Novațian. Ciprian a ținut mai multe sinoade la Cartagina și a apărat o cale a măsurii.

În 252 a izbucnit o ciumă, ce a primit mai târziu numele lui, după descrierea făcută de el. Ciprian i-⁠a îndemnat pe creștini să îngrijească pe bolnavi, creștini și păgâni deopotrivă. A scris mult, între altele Despre unitatea Bisericii, în care a învățat că nu poate avea pe Dumnezeu de Tată cine nu are Biserica de mamă, și că unitatea Bisericii se arată în înțelegerea sobornicească a episcopilor. Meșteșugul lui retoric l-⁠a făcut să fie socotit cel mai de seamă scriitor latin al creștinismului apusean, până la Ieronim și Augustin.

În 254 a intrat în dispută cu papa Ștefan I în privința botezului făcut de eretici. În Africa se obișnuia ca ereticii primiți în Biserică să fie botezați din nou, iar Roma și cea mai mare parte a Bisericii socoteau botezul lor valabil. Ciprian și-⁠a apărat părerea, iar Părinții de mai târziu nu au primit-⁠o.

Mucenicia

În vremea împăratului Valerian, la început a fost surghiunit, apoi a fost judecat înaintea proconsulului și osândit. A fost decapitat la Cartagina la 14 septembrie 258. La Cartagina s-⁠au ridicat trei biserici în cinstea lui, una chiar pe locul muceniciei. O parte din sfintele lui moaște, mâna dreaptă, se află în biserica Zlătari din București.