Zaharia

Sfântul Proroc Zaharia este al unsprezecelea dintre cei doisprezece prooroci mici ai Vechiului Testament, numit și Serpovidec, adică Văzătorul de seceră. A proorocit după întoarcerea poporului din robia babiloneană, în vremea lui Darie, regele perșilor, iar cartea lui cuprinde multe vestiri despre Mesia și despre ultimele zile ale vieții pământești a Mântuitorului. Biserica îl pomenește la 8 februarie.

Familia și vremea lui

Cartea lui îl numește pe Zaharia fiul lui Varahia, fiul lui Ido (Zaharia 1, 1), în timp ce cartea Ezra îl numește fiul lui Ido, adică nepot, după un obicei al Scripturii. Nu trebuie încurcat cu Ido văzătorul din vremea lui Solomon. Se trăgea din seminția lui Levi și pare să fi fost preot (Neemia 12, 4 și 16). Sinaxarul românesc spune că era fiu al lui Varahia, născut în Galaad și a venit din țara haldeilor ca bătrân, în timp ce alte izvoare ortodoxe spun că a fost chemat la slujirea profetică de tânăr. Cele două vești arată că predania nu este una singură.

Activitatea lui profetică a început în anul al doilea al lui Darie cel Mare, în anul 520 înainte de Hristos, în luna a opta (Zaharia 1, 1). A fost contemporan cu proorocul Agheu și cu Zorobabel (Ezra 5, 1). Cea mai mare grijă a lui a fost zidirea templului al doilea. Cartea îl arată pe prooroc în primele opt capitole, iar în capitolele 9 la 14 el nu mai apare.

Vedeniile nopții

Zaharia a văzut, într-⁠o noapte, un om călare pe un cal roșu printre mirți și îngerii Domnului care străbătuseră pământul. A văzut apoi patru coarne, un om cu funie de măsurat în mână pentru Ierusalim, pe marele preot Iosua în haine murdare, curățit de înger, sfeșnicul de aur cu șapte candele și două măslini, și un sul zburător. Sulul zburător, în chipul unei secere care taie în aer, i-⁠a dat numele de Văzătorul de seceră, fiindcă prin el se arăta pedeapsa celor care fură și jură strâmb (Zaharia 5, 1 la 3).

Imnurile Bisericii îl numesc spectator al vedeniilor mai presus de lume, iar sinaxarele spun că, luminat de zorile cele de sus, vedea cele viitoare ca pe cele de față.

Vestirile despre Hristos

Domnul făgăduiește prin el un Odrasl, pe care Părinții l-⁠au tâlcuit ca pe Hristos, iar în greacă Odraslul este Anatoli, Răsăritul, nume pe care Biserica îl cântă în imnele Nașterii (Zaharia 6, 12). Cartea Zahariei este dintre cele mai bogate în vestiri mesianice. Vorbește despre împăratul cel smerit care intră în Ierusalim pe un asin: Bucură-⁠te foarte, fiica Sionului; iată, Împăratul tău vine la tine, drept și mântuitor, blând și călare pe asin (9, 9), cuvinte pe care Evanghelia le amintește la Intrarea Domnului în Ierusalim, în Duminica Floriilor.

Vorbește despre cei treizeci de arginți aruncați în casa Domnului pentru olar (11, 12 și 13) și despre cumpărarea ogorului olarului, ceea ce Evanghelia după Matei leagă, sub numele lui Ieremia, de vânzarea Domnului. Vorbește despre străpungerea Lui: Vor privi la Cel pe Care L-⁠au împuns (12, 10), cuvânt citat de Evanghelia după Ioan, și despre risipirea ucenicilor din Ghetsimani (13, 7). Cartea pomenește și întunecarea soarelui în ceasul Răstignirii (14, 6 și 7), după tâlcuirea sinaxarelor.

Sfârșitul și moaștele

Potrivit tradiției, Zaharia a ajuns la adânci bătrânețe și a fost îngropat lângă Ierusalim, alături de ilustrul lui contemporan și tovarăș, proorocul Agheu. Moartea lui este așezată pe la 520 înainte de Hristos. Mormântul lui a fost aflat în anul 415, într-⁠un sat de lângă Eleuteropole, după mărturia istoricului Sozomen. La picioarele proorocului zăcea trupul unui copil, îmbrăcat în odăjdii împărătești. Moaștele lui au fost mutate la Constantinopol, în biserica Sfântului Iacob, fratele Domnului.

Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfântul Proroc Zaharia la 8 februarie. Biserica Romano-⁠Catolică îl pomenește la 6 septembrie, iar Biserica Armeană la 31 iulie, împreună cu ceilalți prooroci mici.