Adrian din Nicomidia

Sfântul Mucenic Adrian din Nicomedia a fost ofițer roman în garda împăratului Galeriu și a primit cununa muceniciei la 4 martie 306, în Nicomedia, prin tăierea mădularelor și a capului. Avea doar douăzeci și opt de ani. Este amintit împreună cu soția sa, Sfânta Natalia, ca pildă de iubire de soț și soție luminată de credința creștină.

Mărturisirea

Adrian a urmat o carieră militară reușită și a ajuns ofițer în garda împăratului Galeriu Maximian (305-311), care îl sprijinise pe Dioclețian să dea, în anii 303-304, patru edicte împotriva creștinilor, începutul celei mai mari prigoane din istoria imperiului. Au început atunci arestări și chinuri la Nicomedia.

Adrian a întâlnit un grup de creștini încătușați. Minei vorbesc de douăzeci și trei, alte izvoare de treizeci și trei, iar tradiția ucraineană și sârbă de douăzeci și doi. Ei se aflau în fața împăratului și suportau chinurile. Uimit de statornicia lor, i-⁠a întrebat cum pot îndura atâtea pătimiri pentru credința lor. Ei au răspuns că suferă pentru bunătățile pregătite de Dumnezeu celor ce îl iubesc, cele pe care „ochiul nu le-⁠a văzut, urechea nu le-⁠a auzit și la inima omului nu s-⁠au suit” (1 Corinteni 2, 9). Auzind aceste cuvinte, Adrian a simțit harul lui Dumnezeu și a cerut dregătorilor de față să-⁠l treacă și pe el în lista mucenicilor. A fost arestat pe loc.

Mucenicia

Înaintea împăratului a mărturisit din nou pe Hristos ca pe adevăratul Dumnezeu. Chinuitorii l-⁠au întins cu fața în jos și l-⁠au bătut cu toiege, apoi l-⁠au întors și l-⁠au lovit și peste pântece. Potrivit tradiției, i-⁠au tăiat mai întâi mâinile și picioarele, apoi i-⁠a fost tăiat capul.

Soția lui, Natalia, care era de față, l-⁠a mângâiat în durerile sale. După ce a fost ucis, trupul lui și ale altor mucenici au fost duse la ardere, dar a izbucnit o furtună cu tunete, focul din cuptor s-⁠a stins și fulgerul a ucis câțiva dintre călăi. Natalia a fost oprită să nu se arunce în foc. Mai târziu, creștinii au luat trupul lui Adrian și l-⁠au îngropat în Argiropolis, în apropierea Bizanțului. Natalia a luat cu ea una dintre mâinile lui și a plecat la Argiropolis, scăpând de stăruințele unui dregător din Nicomedia, care voia să o ia de soție; a murit în pace la 1 decembrie.

Cinstirea

Creștinii Constantinopolului au cinstit mormântul sfântului. Moaștele lui au fost mutate mai târziu la Roma și așezate într-⁠o biserică ce îi poartă numele, în Forumul Roman, iar în Apus sărbătoarea mutării lor este la 8 septembrie. Începând din veacul al VII-⁠lea, cultul lui s-⁠a răspândit în Imperiul Bizantin, iar din veacul al XII-⁠lea a intrat și în evlavia creștinilor din Franța și Olanda. Biserica Ortodoxă, Biserica Coptă și Biserica Armeană îl pomenesc la 26 august.