Roman Medved

Sfântul Preot Mărturisitor Roman Medved (1874-1937) a fost preot, fiu duhovnicesc al Sfântului Ioan de Kronstadt, egumen al catedralei marinei din Sevastopol și apoi al unor biserici din Moscova, întemnițat pentru credință. A adormit la 8 septembrie 1937 la Maloiaroslavet și a fost proslăvit în august 2000. Se pomenește la 26 august (8 septembrie).

Formarea și primii ani

S-⁠a născut la Zamość, în gubernia Lublin, ca al doilea din cei șapte copii ai profesorului Ioan Iosifovici Medved și ai moașei Maria Matveevna. A rămas fără tată la doisprezece ani. Ca frații lui, a învățat la seminarul din Holm, al cărui rector era arhimandritul Tihon (Belavin), viitorul patriarh, și în 1894 a intrat la Academia Teologică din Petersburg, unde a absolvit în 1898 cu titlul de candidat în teologie. Pe vremea studiilor l-⁠a cunoscut pe viitorul episcop Teofan (Bîstrov) și pe Ioan de Kronstadt, i-⁠a devenit fiu duhovnicesc și nu a făcut nimic după aceea fără binecuvântarea lui. A fost ajutor de inspector și inspector al seminarului din Vilnius până în 1900. La 7 ianuarie 1901 s-⁠a căsătorit, cu binecuvântarea păstorului din Kronstadt, cu Ana Nevzorova, fiica unui preot și ea fiică duhovnicească a părintelui Ioan. La 3 martie 1901 a fost hirotonit preot de episcopul Antonie al Cernigovului pentru biserica Înălțarea Sfintei Cruci din moșia lui Nikolai Neplueev.

În 1902 a fost mutat la Sankt Petersburg, la biserica Sfânta Maria Magdalena de pe lângă școala de ajutoare de medici, unde s-⁠a format o obște numeroasă și o societate de abstinenți. Teofan l-⁠a recomandat marilor ducese Militța și Anastasia Nikolaevna. În 1907, bolnav de tuberculoză împreună cu soția, a fost trimis preot de regiment la Tomaszów. În același an a fost numit egumen al catedralei Sfântul Vladimir din Sevastopol și protopop al unităților de țărm ale Flotei Mării Negre, unde a avut sub ascultare patru biserici și aproximativ cincizeci de preoți, până în 1918. În 1914 a fost ales secretar al primului congres al clerului militar și marinăresc. În ianuarie 1918 a scăpat de împușcarea de către marinari revoluționari, plecând la timp cu trenul la Moscova, unde l-⁠a întâlnit pe Patriarhul Tihon, care l-⁠a binecuvântat să slujească în bisericile locale. În toamna lui 1918 a fost numit egumen al catedralei Sfântul Vasile cel Fericit, în locul protoiereului Ioan Vostorgov, împușcat în septembrie. După închiderea ei, în februarie 1919, a fost egumen al bisericii Sfântului Alexie, mitropolitul Moscovei, din Glinișcevski, și a întemeiat, cu binecuvântarea Patriarhului, Frăția ravnitorilor Ortodoxiei în numele Sfântului Alexie.

Prigoana

În mai 1919 a fost chemat în Armata Roșie și a cerut în instanță să fie scutit pentru convingeri religioase. Instanța a hotărât scutirea, dar comisarul poporului Petr Krasikov a contestat hotărârea, și la un nou proces, din 30 august 1919, cererea lui a fost respinsă. După declarația mitropolitului Serghie din 1927 a scris o scrisoare clericilor și mirenilor, îndemnându-⁠i să nu rupă legăturile canonice cu mitropolitul Serghie. La sfârșitul anilor 1920, după hotărârea sinodului mănăstirii Vîsoko-⁠Petrovski, a divorțat oficial de soția lui, ca să-⁠și ferească familia de persecuții. În 1930 a fost scos din apartamentul bisericii și s-⁠a mutat la o casă de vară ridicată de fiii lui duhovnicești, unde primea spovedanii și da sfaturi.

La 16 februarie 1931, a doua zi după Întâmpinarea Domnului, a fost arestat de OGPU împreună cu aproximativ treizeci de membri ai frăției Sfântului Alexie, și toți au fost închiși la Butîrka. La 10 mai 1931 a fost condamnat la zece ani de lagăr, trimis în iunie în lagărele Mării Albe-⁠Baltice și a ajuns la Kem. Prin decizia din 19 aprilie 1932 pedeapsa i-⁠a fost redusă cu o treime, din pricina sănătății. La 26 iulie 1936 a fost eliberat, s-⁠a așezat lângă Volokolamsk, apoi la Valentinovka, iar peste trei luni a plecat la Cerkasî la un vechi prieten. La 25 mai 1937 și-⁠a rupt șoldul, iar soția l-⁠a dus la Maloiaroslavet. În iulie a scăpat de arestare din pricina stării grele. A adormit la 8 septembrie 1937 și a fost îngropat în cimitirul orașului.

Proslăvirea

La 3 august 1999, cu binecuvântarea Patriarhului Alexei al II-⁠lea, moaștele lui au fost aflate și duse la Moscova, la biserica Acoperământul Maicii Domnului din Lîșcikova Gora. La Sinodul arhieresc jubiliar din august 2000 a fost proslăvit între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei. În 2010 s-⁠a pus la Sevastopol piatra de temelie a unei biserici închinate lui.